BCE şi bănci centrale importante vor face joi infuzii masive de capital pe pieţele financiare

Banca Centrală Europeană (BCE) va injecta joi dolari pe pieţele financiare, în coordonare cu băncile centrale din SUA, Canada, Elveţia şi Marea Britanie, în cadrul unei noi serii de eforturi pentru calmarea turbulenţelor din acest sector.

29 afișări
Imaginea articolului BCE şi bănci centrale importante vor face joi infuzii masive de capital pe pieţele financiare

BCE şi bănci centrale importante vor face joi infuzii masive de capital pe pieţele financiare (Imagine: Mediafax/AFP)

Astfel, la iniţiativă vor lua parte, alături de BCE, Rezerva Federală, Banca Japoniei, Banca Canadei, Banca Naţională a Elveţiei şi Banca Angliei, iar măsura "vizează temperarea presiunilor în continuă creştere din pieţele de împrumuturi în dolari pe termen scurt".

"Aceste măsuri, cumulate cu iniţiativele din ultimele zile ale unor bănci centrale, au fost gândite pentru a îmbunătăţi lichiditatea din pieţele financiare globale. Băncile centrale continuă să colaboreze şi vor lua toate măsurile potrivite pentru a calma presiunile în creştere", se arată într-o notă a instituţiei europene.

Comitetul Federal pentru Piaţa Liberă din Statele Unite a autorizat o extindere de 180 miliarde de dolari a liniilor de swap valutar, prin care BCE, Banca Angliei şi banca centrală a Elveţiei vor oferi finanţare pe termen scurt, prin schimbul de monedă naţională proprie contra dolari.

Banca Angliei şi BCE vor contribui cu 40 miliarde de dolari fiecare, iar Banca Elveţiei va participa cu 10 miliarde de dolari.

Totodată, băncile centrale din Japonia şi Canada au deschis noi linii swap, în valoare de 60 miliarde dolari, respectiv 10 miliarde de dolari, cu Rezerva Federală a Statelor Unite, pentru a asigura lichidităţi în dolari pe propriile pieţe.

În urma anunţului, contractele futures cu obligaţiuni guvernamentale din zona euro au scăzut, iar dobânzile din pieţele valutare interbancare s-au depreciat.

Împrumutirile interbancare în dolari pe termen scurt erau cotate, la ora 7:30 GMT, la un spread ofertă/cerere de 2/3%, potrivit datelor Reuters, faţă de rata LIBOR de miercuri, de 5,03125%.

Luni, BCE a injectat fonduri 30 miliarde euro în pieţele financiare, urmate de 70 miliarde euro marţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici