Beneficiarii fondurilor UE pentru exploataţiile agricole trebuie să facă dovada cofinanţării

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit va solicita începând cu prima sesiune de primire a proiectelor pentru modernizarea exploataţiilor agricole din acest an depunerea, la momentul contractării, a dovezii capacităţii şi sursei prin care beneficiarul asigură cofinanţarea proiectului.

45 afișări
Imaginea articolului Beneficiarii fondurilor UE pentru exploataţiile agricole trebuie să facă dovada cofinanţării

Beneficiarii fondurilor UE pentru exploataţiile agricole trebuie să facă dovada cofinanţării (Imagine: Cristina Nichitus/Mediafax Foto)

"Această regulă se va aplica şi pentru toate celelalte măsuri de finanţare în ordinea deschiderii sesiunilor de proiecte şi nu va afecta beneficiarii care au depus cereri de finanţare în sesiunile precedente. Dovada capacităţii şi sursei de cofinanţare se va putea face prin documente specifice emise de către instituţiile financiare", se arată într-un comunicat al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

Până în acest moment solicitantul completa o declaraţie pe propria răspundere prin care se angaja că dispune de capacitatea de a cofinanţa proiectul.

Astfel, vor fi acceptate extrasul de cont bancar, datat de bancă şi vizat cu cel mult cinci zile lucrătoare înainte de data depunerii la Agenţie, în cazul existenţei unor surse de cofinanţare de tipul fonduri proprii, certificate de depozit nominative şi dematerializate, cu o scadenţă mai mică sau egală cu trei luni faţă de data depunerii, sau extrasul de cont bancar vizat şi datat de bancă cu cel mult cinci zile lucrătoare înainte de data depunerii în cazul existentei unor surse de cofinanţare precum granturi, sponsorizări sau donaţii, însoţit de un document care să ateste sursa respectivă, emis de organizaţia care a acordat-o.

Va fi acceptat şi extrasul de cont bancar şi formularul de achiziţie titluri de stat, emise şi vizate de bancă, în cazul cofinanţării prin titluri de stat cu o scadenţă mai mică sau egală de trei luni faţă de data depunerii.

De asemenea, beneficiarul va putea apela la emiterea de către bancă a unei scrisori de confort (certificat de confirmare de fonduri) cu o valabilitate de 120 zile de la data emiterii acesteia.

În cazul în care solicitantul nu va depune aceste documente în termen de 60 de zile de la data notificării selectării proiectului, APDRP va refuza semnarea contractului de finanţare.

"Această hotărâre a fost luată în urma deciziei Comitetului de Monitorizare pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (CM pentru PNDR), în urma unor analize asupra derulării implementării proiectelor din care a reieşit că unii beneficiari au întâmpinat dificultăţi majore în asigurarea cofinanţării la momentul realizării investiţiilor propuse. Acest lucru a dus la dus la rezilierea unor contracte deja semnate", se mai arată în comunicat.

Măsura 121 - "Modernizarea exploataţiilor agricole" are ca obiectiv general creşterea competitivităţii sectorului agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane, cât şi a factorilor de producţie, dar şi îndeplinirea standardelor naţionale şi a standardelor comunitare.

Pentru perioada 2010-2013, prin Măsura 121 fondurile nerambursabile acordate vor fi în proporţie de 40%, fondurile reprezentând cofinanţarea publică, la care trebuie să se adauge contribuţia privată.

Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin Măsura 121 este de 5.000 de euro, această sumă reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului.

Astfel, pentru perioada 2010 - 2013, valoarea maximă a cofinanţării publice este de 800.000 de euro, iar ponderea sprijinului nerambursabil va fi de maxim 40%. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va depăşi 2 milioane Euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici