Benzinăriile Agip din România, preluate de MOL

Grupul ungar de petrol şi gaze MOL a cumpărat de la compania petrolieră italiană Eni 208 benzinării din România, Cehia şi Slovacia, ajungând prin această tranzacţie să deţină aproximativ 2.000 de staţii de distribuţie a carburanţilor în 11 ţări.

33673 afişări
Imaginea articolului Benzinăriile Agip din România, preluate de MOL

Benzinăriile Agip din România, preluate de MOL (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Grupul MOL a anunţat astăzi acordul de vânzare – cumpărare cu Eni, vizând entităţi de afaceri în Cehia, Slovacia şi Romania, inclusiv reţele de distribuţie de carburanţi (care funcţionează în prezent sub marca Agip). (...) Preluarea activităţii de vânzări engros de carburanţi de la Eni, în ţările respective, este de asemenea inclusă în acest acord", potrivit unui comunicat al companiei ungare.

Eni a intrat pe piaţa românească a distribuţiei de carburanţi în 1995 şi operează în România 42 de benzinării sub marca Agip. Prin preluarea acestora, MOL va ajunge la o reţea de distribuţie a carburanţilor de 189 de unităţi.

"Tranzacţia vizează, printre altele, operaţiunile de vânzări engros şi preluarea gestiunii entităţilor locale. Poziţia grupului MOL în Cehia va fi puternic susţinută prin această achiziţie: cele 125 noi benzinării, alături de cele 24 sub marca Slovnaft şi cele 125 staţii PAP Oil, vor majora cota de piaţă a grupului MOL la peste 10%. Vânzările medii ale reţelei nou achiziţionate reprezintă aproape dublul mediei naţionale", se precizează în comunicat.

În Slovacia, reţeaua grupului MOL va ajunge la 253 unităţi, prin preluarea a 41 de benzinării de la Eni.

Finalizarea acordului depinde de îndeplinirea unor condiţii prestabilite, printre care şi obţinerea avizului din partea autorităţilor de reglementare în domeniul concurenţei, potrivit grupului ungar.

Distribuitorul de carburanţi MOL România a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri de aproximativ 979 milioane de euro, în urcare cu 5,1% faţă de nivelul atins în anul anterior, şi a raportat un profit de 20,3 milioane de euro, în creştere de la 17 milioane de euro în 2012.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici