Berceanu a schimbat conducerea CFR SA

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, l-a schimbat din funcţie pe directorul general al CFR SA, Viorel Scurtu, şi l-a numit în această poziţie pe Ion Garoseanu, vicepreşedinte al Grupului Feroviar Român.

254 afișări
Imaginea articolului Berceanu a schimbat conducerea CFR SA

Berceanu a schimbat conducerea CFR SA (Imagine: Mediafax Foto)

Radu Berceanu

Constantin Manea

Berceanu a confirmat, într-o conferinţă de presă, schimbarea directorului general al CFR SA, după ce, anterior, agenţia MEDIAFAX publicase aceste informaţii citând surse din minister.

Ministrul Transporturilor a adăugat că Viorel Scurtu se va întoarce la funcţia deţinută înainte de preluarea conducerii CFR SA, respectiv cea de director adjunct de exploatare în cadrul companiei.

"Domnul Scurtu Viorel, care era director interimar la CFR SA, revine la funcţia de director adjunct de exploatare şi l-am numit director general pe Ion Garoseanu, care a fost propus de PSD", a declarat ministrul Berceanu.

Referitor la o eventuală disponibilizare a angajaţilor CFR SA, noul director a afirmat că societatea nu are personal excedentar şi că angajaţii trebuie reorganizaţi.

Viorel Scurtu a fost numit de Berceanu, la conducerea CFR SA, în luna martie, anterior acesta asigurând interimatul la conducerea companiilor, după ce ministrul Transporturilor l-a demis, la sfârşitul anului trecut, pe directorul general al companiei, Constantin Manea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici