BERD a majorat estimarea privind avansul economiei Europei de Est

BERD a revizuit în urcare estimările privind creşterea economică a Europei de Est şi a statelor fost-sovietice în acest an, de la 5 - 5,5% la circa 6%, arătând că regiunea a fost surprinzător de rezistentă în faţa problemelor economice globale, dar a avertizat în privinţa riscurilor inflaţiei.

29 afișări
Imaginea articolului BERD a majorat estimarea privind avansul economiei Europei de Est

BERD a majorat estimarea privind avansul economiei Europei de Est (Imagine: Mediafax Foto)

"Rata inflaţiei, formată în prezent din două cifre în multe state, este cea mai apăsătoare problemă a regiunii", se arată întrun comunicat al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Inflaţia ar putea conduce la o apariţia unei spirale preţuri-salarii, la re-centrarea cursului de schimb valutar sau la un răspuns întârziat şi brusc prin politică monetară, dacă nu va fi controlată, potrivit comunicatului.

BERD, lansată în anul 1991 pentru a ajuta statele din fosta Uniune Sovietică să aibă economii de piaţă, a revizuit în scădere în luna ianuarie anticipările privind creşterea economică a regiunii de la 6,1% la 5 - 5,5%.

Totuşi, perspectiva BERD reprezintă o încetinire faţă de avansul de 7,3% înregistrat de regiune anul trecut, din cauza "majorării foarte rapide a preţurilor de consum, care vor afecta probabil veniturile gospodăriilor şi consumul, în special în Comunitatea Statelor Independente (CIS)", se arată în raportul instituţiei internaţionale.

Alţi factori care vor cauza încetinirea economiei regiunii sunt limitarea creditării la nivel internaţional şi majorarea ratelor dobânzii pentru a combate accelerarea inflaţiei, care ar putea determinat reducerea avansului împrumuturilor pe pieţele locale şi limitarea invetiţiilor.

"În plus, încetinirea economiei globale ar putea reduce cererea pentru import a principalelor state partenere din punct de vedere comercial, cum ar cele din zona euro", se menţionează în raportul BERD.

Criza de pe piaţa internaţională de creditare a avut până în prezent un impact limitat asupra regiunii, întrucât băncile au avut un grad de expunere scăzut sau nu au avut expunere la activele structurate legate de piaţa creditelor ipotecare din Statele Unite.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici