Bitcoin a fost declarată oficial o "marfă" în SUA, la fel ca petrolul sau grâul

Moneda virtuală bitcoin a fost declarată oficial ca fiind o "marfă" în Statele Unite, la fel ca petrolul şi grâul, de către Comisia pentru tranzacţii cu contracte pentru mărfuri (CFTC), relatează Bloomberg.

807 afișări
Imaginea articolului Bitcoin a fost declarată oficial o "marfă" în SUA, la fel ca petrolul sau grâul

Bitcoin a fost declarată oficial o "marfă" în SUA, la fel ca petrolul sau grâul (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

Instituţia a retras joi acuzaţiile împotriva unei platforme de tranzacţionare a bitcoin, Coinflip, care facilitează operaţiunile cu opţiuni pentru moneda virtuală.

"CFTC a constatat, pentru prima oară, că bitcoin şi alte monede virtuale pot fi definite în mod corect ca mărfuri', se arată într-un comunicat al Comisiei.

Implicaţiile deciziei pot fi numeroase, având în vedere că participanţii din piaţă discută de mult timp dacă bitcoin poate fi definită ca marfă, iar CFTC a analizat o perioadă îndelungată dacă moneda virtuală intră în atribuţiile instituţiei.

Prin decizia adoptată, CFTC şi-a afirmat autoritatea de a supraveghea tranzacţiile cu contracte futures şi opţiuni pentru bitcoin, care vor fi supuse reglementărilor agenţiei.

În eventualitatea unor nereguli, cum ar fi manipularea tranzacţiilor cu contracte futures pentru monede virtuale, CFTC va putea să aducă acuzaţii celor vinovaţi de astfel de practici.

Dacă o companie va dori să opereze o platformă de tranzacţionare pentru instrumentele derivate şi contractele futures pentru bitcoin, va fi obligată să se înregistreze, la fel ca CME Group.

Coinflip, care a făcut obiectul acţiunii CFTC, nu este singura companie care oferă o platformă de tranzacţionare a instrumentelor derivate şi a contractelor futures pentru bitcoin.

Decizia CFTC scoate din anonimat tranzacţiile cu bitcoin, ceea ce ar putea contribui la clarificarea acestor operaţiuni şi evitarea unor fraude precum cele prin platforma Mt Gox, dar este probabil să crească şi costurile.

În 2013, Mt Gox, din Tokyo, realiza 70% din tranzacţiile cu bitcoin, dar ulterior a făcut cerere de protecţie pentru faliment, anunţând că 850.000 de unităţi bitcoin ale clienţilor au dispărut.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici