Bitcoin îşi revine. Criptomoneda a depăşit din nou pragul de 57.000 de dolari

Luni, preţul unui Bitcoin ajungea la 57.100 dolari la ora 16.45, în creştere cu 5% în ultimele 24 de ore, potrivit datelor agregate de CoinMarketCap, după ce principala criptomonedă la nivel mondial a scăzut brusc la sfârşitul săptămânii trecute, informează Ziarul Financiar.

609 afișări
Imaginea articolului Bitcoin îşi revine. Criptomoneda a depăşit din nou pragul de 57.000 de dolari

Bitcoin îşi revine. Criptomoneda a depăşit din nou pragul de 57.000 de dolari

Ethereum, Solana şi XRP creşteau cu 5,8%, 9,3%, respectiv 5,5%, luni, la aceeaşi oră. Cardano şi Polkadot se apreciau cu 4,5%, respectiv 6%.

Vijay Ayyar, şeful exchange-ului cu expunere pe crypto Luno, a declarat că ştirile conform cărora noua variantă sud-africană a coronavirusului, Omicron, ar avea simptome moderate au generat un impuls în interiorul pieţei.

„Prin urmare, probabil că investitorii inteligenţi au profitat de scăderi”, spune Ayyar.

În ultimele 24 de ore, au fos tranzacţionaţi 31 de miliarde de dolari în Bitcoin.

Săptămâna trecută, Bitcoinul a suferit un declin de până la 53.500 de dolari, cel mai slab nivel de la începutul lunii octombrie, în timpul unui selloff al acţiunilor şi altor active de risc, alimentat de temerile legate de noua tulpină.

Cea mai valoroasă monedă virtuală din lume a scăzut pentru scurt timp cu 20% faţă de maximul de circa 69.000 de dolari, întrând oficial în aşa-zisa bear market (piaţă aflată în scădere). Pieţele de tip „bear” sunt definite în general printr-un declin de 20% sau mai mare prin raport cu cel mai ridicat nivel din perioada anterioară.

Noua variantă de Covid a ajuns deja în ţări precum Regatul Unit, Germania, Italia şi Belgia. Autorităţile britanice au introdus un set de măsuri pentru a combate noua tulpină, inclusiv obligativitatea purtării măştii în public şi în mijloacele de transport în comun în Anglia.

„Mediul global a crescut incertitudinile văzute de-a lungul claselor dedicate activelor de risc, însă revenirea ne arată cât de puternic este trendul actual”, explică Ayyar, adăugând că spaţiul crypto încă se află în bull market (piaţă marcată de creştere).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici