BNR a extins cu patru persoane grupul de acţionari fără drept de vot la Banca Comercială Carpatica

Banca Naţională a României (BNR) a extins cu patru persoane grupul de acţionari care acţionează concertat la Banca Comercială Carpatica (BCC), incluzând şi noii acţionari care au preluat titluri de la Corneliu Tănase, întrucât Ilie Carabulea a finanţat o parte din achiziţii.

941 afişări
Imaginea articolului BNR a extins cu patru persoane grupul de acţionari fără drept de vot la Banca Comercială Carpatica

BNR a extins cu patru persoane grupul de acţionari fără drept de vot la Banca Comercială Carpatica

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a emis un ordin prin care a dispus suspendarea exercitării drepturilor de vot ale acţionarilor care fac parte din grupul de persoane "Cojocaru-Lupu", care a acţionat concertat pentru cumpărarea unei deţineri calificate în capitalul social al Băncii Carpatica, respectiv Carabulea Oprea Nicolae, Tănase Daniela, Cojocaru Dana şi Lupu Nicolae", se arată într-un comunicat transmis de bancă Bursei de Valori.

Printre motivele invocate de BNR pentru suspendarea votului se numără "faptul că acţionarul instituţiei de credit, Ilie Carabulea, a finanţat tranzacţiile ce au vizat transferul dreptului de proprietate asupra unei părţi semnificative din acţiunile deţinute de Tănase Corneliu către douăpersoane fizice, aceasta în contextul în care vânzătorul (Tănase Corneliu) împreunăcu soţia îndeplineau calitatea de garanţi ipotecari ai împrumuturilor acordate celor doi cumpărători (Cojocaru Dana şi Lupu Nicolae)".

Totodată, banca centrală a constat că există o realaţie între cele patru persoane fizice în vederea achiziţionării unei deţineri calificate, iar aceastea nu au notificat BNR aşa cum erau obligaţi prin legislaţie.

Banca Comercială Carpatica este obligată să înştiinţeze BNR despre orice modificare privind deţinerile de acţiuni ale celor patru persoane.

Şeful Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a declarat săptămâna trecută pentru MEDIAFAX că BNR va extinde grupul de acţionari care acţionează concertat la Banca Comercială Carpatică, incluzând şi persoanele care au preluat acţiuni de la Corneliu Tănase, operaţiuni considerate manipulare de piaţă şi pentru care banca centrală va sesiza DIICOT.

Corneliu Tănase a cedat la jumătatea lunii martie 9,95% din capitalul instituţiei de credit, prin două tranzacţii deal egale, cu câte 4,97% din titlurile BCC, în valoare cumulată de 19,58 milioane lei (4,34 milioane euro).

Potrivit legislaţiei pieţei de capital, un investitor trebuie să notifice Bursa atunci când drepturile de vot într-o companie depăşesc sau scad sub pragul de 5%.

Totodată, Tănase a donat un alt pachet, de 0,11% din acţiunile băncii, astfel că acesta a rămas cu o participaţie de 1,1458%, potrivit unui raport transmis de bancă miercuri Bursei.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis pe 12 martie să suspende dreptul de vot la Banca Comercială Carpatica pentru principalul acţionar al băncii, Ilie Carabulea, aflat în arest preventiv, dar şi pentru Corneliu Tănase, care acţionează concertat cu Carabulea.

Ilie Carabulea controlează 41,2898% din capitalul social. Tănase deţinea anterior 11,2179% din titluri.

Printre motivele invocate în hotărârea BNR se află faptul că Ilie Carabulea nu mai îndeplineşte "criteriul de reputaţie, din perspectiva integrităţii", o condamnare a omului de afaceri şi faptul că acesta este cercetat penal, în stare de arest.

Ilie Carabulea şi Corneliu Tănase intenţionau să schimbe actuala conducere executivă, prin modificarea statului şi componenţei Consiliului de Supraveghere şi Directoratul, în timp ce managerii propun fuziunea cu altă bancă.

Carabulea şi Tănase au anunţat că nu sunt de acord cu introducerea pe ordinea de zi a AGA a propunerii Directoratului privind fuziunea cu o altă bancă şi au cerut operarea de urgenţă a rectificărilor necesare.

Carabulea şi Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, au fost arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie, la finele lunii ianuarie, fiind acuzaţi că, în mod fraudulos, în perioada mai - decembrie 2013, au reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de ASF la societatea de asigurări.

Directoratul Băncii Carpatica a propus ca dată de referinţă 1 aprilie 2014, astfel că la AGA vor putea fi prezenţi numai acţionarii cu drept de vot înscrişi în registrul acţionarilor ţinut de Depozitarul Central.

Potrivit articolului 230 din OUG 99/2006 cu modificările şi completările ulterioare, "în cazul în care persoanele care deţin participaţii calificate la instituţia de credit, persoană juridică română, nu mai îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia privind calitatea acţionariatului unei instituţii de credit sau exercită o influenţă de natură să pericliteze administrarea prudentă a instituţiei de credit, Banca Naţională a României dispune măsurile adecvate pentru încetarea acestei situaţii. În acest sens, independent de alte măsuri sau sancţiuni care pot fi aplicate instituţiei de credit ori persoanelor care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere a acesteia, Banca Naţională a României poate dispune suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente acţiunilor deţinute de acţionarii sau membrii respectivi şi/sau instituirea administrării speciale ori implementarea unor măsuri de stabilizare.

Acţionarii faţă de care s-a dispus măsura de suspendare a dreptului de vot nu mai pot achiziţiona noi acţiuni ale instituţiei de credit, persoană juridică română.

Acţionarii al căror exerciţiu al drepturilor de vot nu este suspendat pot ţine adunare generală şi pot să ia orice hotărâre de competenţa acesteia, cu majoritatea prevăzută de lege sau, după caz, de actul constitutiv, majoritatea respectivă fiind raportată în acest caz la totalul capitalului social deţinut de acţionarii în cauză.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici