BNR: Rezervele valutare ale României au scăzut în martie la mai puţin de 35 de miliarde de euro

La 31 martie 2018, rezervele valutare la Banca Naţională a României (BNR) se situau la nivelul de 34,72 miliarde de euro, faţă de 35,07 miliarde de euro la 28 februarie, se arată într-un comunicat transmis luni de banca centrală.

791 afișări
Imaginea articolului BNR: Rezervele valutare ale României au scăzut în martie la mai puţin de 35 de miliarde de euro

În cursul lunii martie „au avut loc intrări de 485 de milioane de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele”. În acelaşi timp, au avut loc „ieşiri de 832 de milioanede euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele”, precizează BNR.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,583 miliarde de euro. Astfel că „rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 martie 2018 au fost de 38,309 miliarde de euro, faţă de 38,673 miliarde de euro la 28 februarie 2018”, se mai arată în comunicat.

Potrivit BNR, plăţile scadente în luna aprilie 2018 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 1,416 miliarde de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici