Boc: A treia tranşă va fi folosită tot pentru deficit

A doua tranşă din împrumutul acordat de Fondul Monetar Internaţional va fi primită de România în perioada imediat următoare, iar jumătate din fonduri vor intra în Trezorerie pentru finanţarea deficitului bugetar, acelaşi mecanism urmând să fie aplicat şi pentru a treia tranşă,a afirmat premierul Boc

8 afișări
Imaginea articolului Boc: A treia tranşă va fi folosită tot pentru deficit

Boc: A treia tranşă va fi folosită tot pentru deficit

"A doua tranşă din acordul cu FMI va veni în România imediat, în perioada imediat următoare, iar jumătate din sumă va merge la Banca Naţională şi jumătate la Trezoreria Statului, pentru finanţarea deficitului bugetar, acelaşi lucru fiind aplicabil şi pentru a treia tranşă, din luna decembrie", a spus premierul, în şedinţa de marţi a Guvernului.

El a apreciat că aprobarea de către board-ul FMI a scrisorii suplimentare la acordul stand-by reprezintă o recunoaştere a faptului că Executivul şi-a respectat angajamentele stabilite până în prezent cu instituţia financiară şi Comisia Europeană.

Guvernul s-a reunit, marţi, în şedinţă, pentru a aproba scrisoarea suplimentară de intenţie la acordul stand-by încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional, care a permis acordarea celei de-a doua tranşe din împrumut.

Surse oficiale au declarat anterior, agenţiei MEDIAFAX, că scrisoarea suplimentară va fi aprobată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă.

Boardul FMI a aprobat, marţi, scrisoarea suplimentară la acord, cea de-a doua tranşă, din care jumătate va merge la acoperirea deficitului bugetar, dar şi recomandări care trebuie avute în vedere de următoarea misiune de experţi care va veni la Bucureşti pentru a doua evaluare, a declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici