Brazilia, Columbia, Panama şi Mexic au anunţat că suspendă zborurile avioanelor Boeing 737 MAX

Autorităţile aeronautice civile din Brazilia, Columbia, Panama şi Mexic au anunţat suspendarea zborurilor avioanelor Boeing 737 MAX, după accidentul aerian din Etiopia, soldat cu 157 de morţi, informează cotidianul The New York Times.

247 afișări
Imaginea articolului Brazilia, Columbia, Panama şi Mexic au anunţat că suspendă zborurile avioanelor Boeing 737 MAX

Brazilia, Columbia, Panama şi Mexic au anunţat că suspendă zborurile avioanelor Boeing 737 MAX

Compania Boeing a anunţat, miercuri seară, că recomandă suspendarea zborurilor avioanelor 737 Max în întreaga lume, după deciziile similare luate de Uniunea Europeană şi Statele Unite.

"Boeing continuă să aibă încredere totală în modelul 737 Max. Cu toate acestea, după consultări cu Administraţia Federală pentru Aviaţie din SUA, (...) Boeing a decis să recomande suspendarea în totalitate a operaţiunilor întregii flote de avioane 737", a anunţat compania.

Brazilia a fost prima ţară importantă din America Latină care a anunţat suspendarea zborurilor aeronavelor Boeing 737 MAX 8, în urma unei cereri formulate de procurorul general. Măsura însă nu vizează şi avioanele Boeing 737 MAX 9.

Autoritatea aeronautică civilă braziliană (ANAC) a comunicat că decizia a fost luată în urma consultării cu autorităţile americane, Boeing şi companiile aeriene locale.

Autorităţile aeronautice civile din Mexic şi Panama au interzis zborurile avioanelor Boeing 737 MAX 8 şi MAX 9, în timp ce Columbia a suspendat doar zborurile aeronavelor MAX 8.

Măsuri similare privind avioanele de pasageri Boeing 737 MAX au fost luate şi de autorităţile din SUA, UE sau China.

Un avion de tip Boeing 737 Max 8 s-a prăbuşit duminică în Etiopia, iar toate cele 157 de persoane aflate la bord au murit. Este al doilea avion de acest tip care se prăbuşeşte în ultimele cinci luni.

Potrivit experţilor, piloţii probabil au avut dificultăţi în dezactivarea unui sistem automat care împiedică intrarea în picaj a avionului. Compania Boeing analizează posibilitatea actualizării dispozitivului software care coordonează acest sistem.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici