Bulgaria a retras licenţa de operare a Lukoil

Agenţia Vamală din Bulgaria a retras licenţa Lukoil de stocare şi de transport a carburanţilor, din cauza unor nereguli legate de înregistrarea volumului care circulă prin reţeaua de conducte operate.

416 afișări
Imaginea articolului Bulgaria a retras licenţa de operare a Lukoil

Bulgaria a retras licenţa de operare a Lukoil (Imagine: Laszlo Raduly/Arhiva Mediafax Foto)

Retragerea licenţei se referă la conductele petroliere dintre rafinăria Neftochim din Burgans şi o unitate a companiei din Ilienţi, de lângă Sofia, relatează Novinite.

Lukoil are termen până pe 31 mai să aplice măsurile cerute în privinţa înregistrării volumului de carburanţi, se arată într-un comunicat al agenţiei.

Mai multe inspecţii efectuate de agenţie în această lună au scos la iveală lipsa aparatelor de măsurare a volumului, în anumite locaţii, precum şi existenţa unor conducte care ocolesc aparatele de măsură.

Lukoil Bulgaria a fost anunţată în privinţa deciziei de retragere a licenţei şi are dreptul să o conteste.

Compania, cel mai mare producător şi furnizor de carburanţi din Bulgaria, are timp până la 1 iunie să respecte cerinţe similare şi pentru terminalul petrolier Roseneţ din Burgas.

Terminalul a fost motivul unei alte retrageri a licenţei Lukoil, în 2011.

Maniera în care scandalul din 2011 a fost rezolvat a provocat speculaţii legate de relaţiile apropiate dintre directorul general al Lukoil, Valentin Zletev, şi premierul de atunci, Boiko Borisov.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici