Cardurile VISA emise de Bancpost pot fi utilizate luni dimineaţă doar la terminalele proprii

Cardurile VISA emise de Bancpost vor putea fi utilizate luni, între orele 05:00 şi 08:00, doar la terminalele proprii, iar instituţia nu va opera, în intervalul menţionat, tranzacţii cu carduri VISA emise de alte bănci, ca urmare a efectuării unor lucrări de modernizare.

23 afișări
Imaginea articolului Cardurile VISA emise de Bancpost pot fi utilizate luni dimineaţă doar la terminalele proprii

Cardurile VISA emise de Bancpost pot fi utilizate luni dimineaţă doar la terminalele proprii (Imagine: Mediafax Foto)

Lucrările vizează modernizarea sistemului de carduri al băncii, se arată într-un comunicat al Bancpost.

Toate celelalte tipuri de carduri, Maestro, MasterCard şi Amex, emise de Bancpost, vor putea fi utilizate pentru retragerea de numerar sau efectuarea de plăţi la comercianţi, atât prin intermediul bancomatelor şi POS-urilor proprii, cât şi prin cele ale altor instituţii de credit, se mai spune în comunicat.

Bancpost a realizat, anul trecut, un profit net preliminat, după standarde IFRS, de 29 de milioane euro, de peste patru ori mai mare decât în 2006, iar activele băncii au avansat, în termeni reali, cu 60%, la 3,7 miliarde euro.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici