Care sunt angajatorii cei mai afectaţi de creşterea salariului minim

Salariul minim pe economie va creşte de la 1.050 lei brut în prezent la 1.250 lei brut începând cu data de 1 mai 2016, o măsură de care se vor bucura în jur de 1,1 milioane de români care sunt plătiţi cu salariul minim pe economie.

10107 afișări
Imaginea articolului Care sunt angajatorii cei mai afectaţi de creşterea salariului minim

Care sunt angajatorii cei mai afectaţi de creşterea salariului minim

"Mă aştept ca angajatorii care au angajaţi cu salarii mari să nu majoreze salariile la toată lumea. În mod evident angajatorii trebuie să se conformeze cu această lege. Istoria a arătat că odată cu creşterea salariului minim printr-o lege, vor creşte şi numărul de angajaţi cu salarii minime, ceea ce înseamnă că cei care au salariul în jur de 1.250 lei să nu beneficieze neapărat de o creştere salarială", a spus Mădălina Racoviţan, partener Consultanţă Fiscală în cadrul firmei de audit şi consultanţă fiscală KPMG.

Companiile cele mai afectate de această măsură legislativă vor fi cele care folosesc forţă de muncă necalificată, cum se întâmplă în construcţii, agricultură sau confecţii, potrivit Mădălinei Racoviţan. Un salariu minim pe economie de 1.250 lei brut înseamnă că salariatul va primi în mână 925 lei, pentru care angajatorul cheltuie 1.538 lei per salariat.

"Factorul taxării e important de luat în calcul în această poveste, mă aştept ca IMM-urile să fie mai afectate ca multinaţionalele. Pentru anumite sectoare, mă aştept să fie o problemă. Cei mai afectaţi vor fi cei care folosesc forţa de muncă mai puţin calificată cum ar fi construcţiile, agricultura sau confecţiile", a spus Racoviţan, explicând că sunt necesare adoptarea unor măsuri de relaxare fiscală, pentru că aproximativ 60% din salariul minim merge către angajat şi 40% către stat.
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici