Cât costă noul Lotus Venom GT, o maşină în producţie limitată adusă în România de Forza Rossa

Forza Rossa, importatorul mărcii britanice Lotus va aduce în România noul model Venom GT, un supercar în producţie limitată de doar 10 maşini pe an care poate fi comandat la un preţ de pornire de 600.000 de dolari.

330 afișări
Imaginea articolului Cât costă noul Lotus Venom GT, o maşină în producţie limitată adusă în România de Forza Rossa

Forza Rossa aduce în România noul Lotus Venom GT

Maşina este disponibilă în trei versiuni, una de bază care dezvoltă 725 cai putere şi două twin-turbo de 1.000 cai putere, respectiv 1.200 cai putere. Noul model cântăreşte 1.220 de kilograme.

Lotus Venom GT atinge 100 kilometri pe oră în 2,5 secunde.

Noul model este construit pe saşiu de Lotus Elise/Exige, are motor Chevrolet şi intră în categoria maşini sport exclusiviste atât ca preţ cât şi ca performanţe.

Venom GT este asamblat la Silverstone, Anglia, iar motoarele provin de la sediul central HPE din Texas. Producţia este de doar 10 maşini pe an, iar preţul porneşte de la 600.000 dolari.

Venom GT poate fi comandat şi în Romania prin Forza Rossa, importatorul oficial Lotus în regiune.

Forza Rossa operează şi ca unic importator Ferrari pe piaţa românească precum şi în Bulgaria şi Republica Moldova. Începând cu 2011, Forza Rossa este reprezentantul exclusiv al mărcii Lotus în România, Serbia, Muntenegru şi Republica Moldova.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici