CE a extins tipul ajutoarelor de stat care pot fi acordate fără notificare prealabilă

Comisia Europeană a aprobat un nou regulament de exceptări în bloc în domeniul ajutorului de stat, prin care a extins tipurile de ajutoare care pot fi acordate de statele membre fără notificarea prealabilă a CE, a anunţat, miercuri, Consiliul Concurenţei.

35 afișări
Imaginea articolului CE a extins tipul ajutoarelor de stat care pot fi acordate fără notificare prealabilă

CE a extins tipul ajutoarelor de stat care pot fi acordate fără notificare prealabilă (Imagine: Mediafax Foto)

"Noul regulament va intra în vigoare în termen de 20 de zile de la publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene", se arată în comunicatul Consiliului Concurenţei.

Instituţia precizează că a informat autorităţile furnizoare şi iniţiatoare de ajutoare de stat despre noul regulament, prin care a fost extins tipul de stimulente care pot fi acordate fără notificarea prealabilă a CE. Astfel, orice schema de ajutor de stat exceptată de la obligaţia notificării va trebui să respecte criteriile impuse de acest nou regulament.

Potrivit sursei citate, noile prevederi integrează cinci categorii de ajutoare care până acum nu au făcut obiectul unor exceptări, respectiv ajutoarele pentru mediu, pentru inovare, pentru cercetare şi dezvoltare în favoarea întreprinderilor mari, pentru întreprinderi nou-create de femeile de afaceri şi ajutoarele acordate sub forma capitalului de risc.

Totodată, prin noul regulament au fost armonizate şi unele norme prevăzute în patru regulamente diferite, şi anume ajutoarele regionale pentru investiţii, cele pentru întreprinderile mici şi mijlocii, ajutoarele pentru instruire şi cele pentru ocuparea forţei de muncă.

"Ca urmare, furnizorii/iniţiatorii de ajutor de stat pot opta fie pentru implementare până la data intrării în vigoare a noului regulamentului, dacă intenţionează ca aceste scheme să se supună regulilor existente în prezent, fie să revizuiască schemele aflate în curs de elaborare pentru a fi în conformitate cu noile reguli", se menţionează în comunicat.

În ambele cazuri, furnizorii de ajutoare de stat vor trebui să respecte normele existente în domeniu, respectiv să transmită Consiliului Concurenţei fişele de informare pentru respectivele stimulente în vederea avizării şi, ulterior, către Comisia Europeană, spre informare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici