- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (18.12.2021, 00:00)
- Alexandra Matei
Ce consideră angajaţi foarte important atunci când lucrează într-o companie. Top criterii pe care-şi bazează alegerile
- Primele trei criterii pe baza cărora angajaţii români decid să rămână pe termen lung în companii sunt stabilitatea locului de muncă, sentimentul că sunt apreciaţi şi o relaţie foarte bună cu şeful direct.
- Pe locul 4 se află oportunitatea de a accesa programe de training.
Urmărește
676 afișări
Sursa foto: profimedia
Datele unui sondaj realizat de EXEC-EDU, liderul pieţei de executive education, arată că peste 80% dintre angajaţi consideră foarte importantă finanţarea cursurilor de către companie, scrie Ziarul Financiar.
„Momentul economic şi social pe care îl traversăm îi determină pe angajaţi să aprecieze mai mult stabilitatea, dar evidenţiază şi nevoia de dezvoltare. Noul context presupune noi tipuri de competenţe, mai ales în rândul managerilor, având în vedere schimbarea modelelor de business, a comportamentului de consum şi digitalizarea accelerată. Pe de altă parte, studiul readuce în prim plan nevoia de apreciere şi de conectare la locul de muncă şi importanţa bunelor relaţii. Apoi, se spune că oamenii nu îşi părăsesc locul de muncă, ci şefii, ceea ce explică de ce aproape jumătate din respondenţi pun relaţia cu şeful direct pe primul plan”, declară Oana Scarlat, CEO EXEC-EDU.
Acelaşi sondaj arată că primele trei criterii pe baza cărora angajaţii români decid să rămână pe termen lung în companii sunt stabilitatea locului de muncă, sentimentul că sunt apreciaţi şi o relaţie foarte bună cu şeful direct.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Putin are o condiție clară pentru Trump în privința Ucrainei. Ce nu va accepta niciodată Președintele rus
-
Ministerul Energiei se opune preluării E.ON România de către MVM: „legături cu Rusia”
-
Tánczos: Buget aprobat până pe 6 februarie. Şeful ANAF rămâne în funcţie
-
Trump promite să folosească acordul de pace din Gaza pentru extinderea acordurilor Abraham
Oportunitatea de a accesa programe de training şi specializare finanţate de angajator se află pe locul patru, conform răspunsurilor primite de la angajaţi.
Astfel, 61% dintre angajaţi îşi doresc un loc de muncă sigur şi stabil, 53% vor să le fie recunoscute şi apreciate performanţele, 46% îşi doresc să aibă o relaţie profesională foarte bună cu şeful direct, iar 30% declară că au rămas în companie datorită accesului la cursuri, oferit de angajator.
În privinţa strategiilor pe care trebuie să le adopte companiile în 2022 pentru a-şi păstra angajaţii, programul flexibil care să includă şi munca la distanţă este menţionat de 78% dintre angajaţi, în timp ce majorarea salariilor după criterii clare este considerată importantă de 67% dintre angajaţi.
Totuşi, un salariu mai mare i-ar determina să îşi schimbe locul de muncă pe 75% dintre angajaţi, urmat, în topul dorinţelor acestora, de un pachet de beneficii mai generos (52%) şi de un pachet de cursuri de specializare mai generos (52%).
Din sondaj reiese, de asemenea, că 49% respondenţi şi-ar schimba job-ul pentru un program de lucru foarte flexibil, iar 27% s-ar muta într-o companie care le-ar oferi un program MBA.
La sondajul EXEC-EDU, realizat în luna mai a acestui an, au răspuns manageri din industrii ca retail, IT, petrol şi gaze, jocuri de noroc, educaţie, FMCG, banking, agribusiness, curierat, transporturi, consultanţă. Respondenţii ocupă poziţii de middle management (37%), top management (17%), iar restul sunt angajaţi.
Un procent de 59% dintre intervievaţi lucrează în companii cu cifre de afaceri de peste 10 milioane de euro, 17% activează în companii cu cifre de afaceri de 5-10 mil euro, iar 24% sunt în companii cu cifre de afaceri sub 5 milioane de euro.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: BREAKING NEWS: Israel și Hamas au ajuns la un acord de încetare a focului în Gaza. SUA și Qatar confirmă acordul. Biden: „Vor începe lucrări majore de reconstrucție în Gaza”
Citește pe www.zf.ro: Este oficial: O nouă bancă a intrat în România. PKO Bank Polski este cea mai mare bancă din Polonia, cu active cât 70% din sistemul bancar românesc
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Antreprenorul care a lansat un concept unic în România. Cum funcţionează businessul fără angajaţi
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
Este oficial: O nouă bancă a intrat în România. PKO Bank Polski este cea mai mare bancă din Polonia, cu active cât 70% din sistemul bancar românesc
Cine este miliardarul discret care împinge din umbră o întreagă ţară de pe drumul european către un parteneriat cu Rusia
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cel mai nou cuplu din showbiz! Cu cine s-a combinat Dani Boy, după despărțirea de ispita Mădălina Maricuț
CANCAN.RO
Neti Sandu dezvăluie zodia care își va schimba locul de muncă în 2025: „Jupiter se va muta în casa banilor”
GANDUL.RO
FOTO & VIDEO. George Simion îl „semiplânge” pe Mihai Eminescu la cimitir. Președintele AUR, afectat la slujba organizată la mormântul poetului
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe