CE permite României să acorde ajutoare de stat companiilor afectate de criză

Comisia Europeană a autorizat, vineri, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, un program de ajutor propus de România pentru susţinerea companiilor afectate de criză cu până la 500.000 de euro.

31 afișări
Imaginea articolului CE permite României să acorde ajutoare de stat companiilor afectate de criză

CE permite României să acorde ajutoare de stat companiilor afectate de criză (Imagine: Mediafax Foto)

Programul, valabil până la 31 decembrie 2010, are rolul să ofere sprijin firmelor care se confruntă cu dificultăţi financiare ca urmare a înăspririi condiţiilor de creditare din cauza crizei economice, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Schema îndeplineşte condiţiile din Cadrul temporar pentru măsurile de ajutor de stat cu rol de susţinere a accesului la finanţare în perioada crizei financiare şi economice, adoptat de Comisie, întrucât este limitat în timp, respectă pragurile relevante şi este destinată numai companiilor care nu se aflau în dificultate la 1 iulie 2008.

Ajutorul maxim care poate fi acordat unei companii este de 500.000 de euro.

"Programul de ajutor de stat va contribui la înlăturarea dificultăţilor cu care se confruntă companiile din România, fără o distorsionare semnificativă a pieţei. În urma colaborării excelente cu autorităţile din România, Comisia a putut aproba rapid schema", a declarat comisarul pentru Concurenţă, Neelie Kroes.

Ajutorul de stat poate fi acordat sub formă de sume nerambursabile, împrumuturi în condiţii preferenţiale, subvenţii de dobândă, garanţii sau eşalonarea creanţelor deţinute de stat fără perceperea de dobânzi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici