Ce rezultate a avut cea mai valoroasă companie a statului român listată la bursa de la Bucureşti?

Producătorul şi furnizorul de gaze naturale Romgaz (SNG), cea mai valoroasă companie a statului român listată la bursa de la Bucureşti, a încheiat primele nouă luni din 2021 cu un profit net de 1,16 miliarde de lei, în creştere cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021.

984 afișări
Imaginea articolului Ce rezultate a avut cea mai valoroasă companie a statului român listată la bursa de la Bucureşti?

Ce rezultate a avut cea mai valoroasă companie a statului român listată la bursa de la Bucureşti?

Cifra de afaceri a companiei a urcat cu 20% la 3,5 mld. lei, potrivit raportului publicat vineri dimineaţă la bursă.

Evoluţia a fost susţinută de majorarea veniturilor din vânzarea de gaze naturale şi din energie electrică. “Veniturile din vânzarea gazelor naturale au crescut cu 25,64% (plus 609,2 milioane lei), la o cantitate vândută mai mare cu 26,4%. Veniturile din valorificarea gazului achiziţionat pentru revânzare au crescut cu 2.379,4%, respectiv, cu 291,8 milioane lei, în condiţiile în care costul gazelor achiziţionate în scopul revânzării a crescut cu 158,8 milioane lei”.

Compania menţionează că în T3 2021 a fost încasată suma de 94,1 milioane lei reprezentând finanţare din Planul Naţional de Investiţii pentru construcţia noii centrale de la Iernut.

În primele nouă luni din 2021, Romgaz a produs un volum de 3.706 mil.mc gaze naturale, cu 508 mil.mc (plus 15,9%) mai mult decât în aceeaşi perioadă din anul trecut.

“Cantitatea de gaze valorificată de Romgaz în primele 9 luni din 2021, reprezentând livrări către clienţi, fără consumul CTE Iernut, a înregistrat o creştere estimată de 26,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut”.

Compania de stat are numerar şi echivalente de numerar de 2 miliarde de lei la final de septembrie 2021, faţă de 416 mil. lei în aceeaşi lună din 2020. Potrivit raportului trimestrial, la septembrie 2021 compania avea depozite bancare şi titluri de stat de 3,9 mld. lei, faţă de 1,65 mld. lei la septembrie 2020.

“Scăderea veniturilor în avans se datorează scăderii dobânzilor de încasat din plasamente în titluri de stat. Grupul a investit o sumă mai mică în astfel de instrumente la 30 septembrie 2021 faţă de finalul anului 2020, anticipând necesarul de numerar pentru achiziţia participaţiei în ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, societate care deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă, în cazul finalizării tranzacţiei”.

Romgaz are 13,5 mld. lei capitalizare iar de la începutul anului 2021 acţiunile s-au apreciat cu 25%.​

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
romgaz,
rezultate,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici