Ce SALARII ar putea avea directorii Nuclearelectrica

Directorii companiei Nuclearelctrica ar putea câştiga până la 210.000 euro pe an, în timp ce membrii Consiliului de Administraţie ar putea încasa 84.000 euro pe an, dacă AGA, controlată de stat, aprobă propunerea ca directorii executivi să primească indemnizaţii lunare de până la 76.800 lei.

743 afişări
Imaginea articolului Ce SALARII ar putea avea directorii Nuclearelectrica

Ce SALARII ar putea avea directorii Nuclearelectrica (Imagine: Shutterstock)euro pe lună

Comitetul de nominalizare şi remunerare al companiei a propus ca directorii executivi din Nucleareletrica, inclusiv directorul general, să primească indemnizaţii lunare cuprinse între 62.400 lei (14.200 euro) şi 76.800 lei (17.500 euro), au declarat agenţiei MEDIAFAX surse apropiate companiei.

În prezent, directorii executivi câştigă lunar 9.228 lei (2.100 euro), iar directorul general încasează 14.851 lei (3.400 euro).

În acelaşi timp, membrii Consiliului de Administraţie ar urma să încaseze o indemnizaţie lunară reprezentând 20% din salariul directorului general (între 2.840 euro şi 3.500 euro), la care se adaugă un bonus de performanţă propus la 12 indemnizaţii lunare. Astfel, câştigul anual pentru poziţia de membru al Consilul de Administraţie al Nuclearelectrica ar putea ajunge la 84.000 de euro.

Premierul Victor Ponta a reluat la finele lunii aprilie ideea cã directorii unor companii de stat, care au salarii 13.000-14.000 de lei, ar trebui impozitaţi suplimentar în condiţiile în care un medic rezident sau un profesor debutant sunt remuneraţi lunar cu doar 1.100 lei.

Ideea a fost reluatã de premier în şedinţa de Guvernului, după ce a prezentat, ca exemplu, faptul cã salariile directorilor Romgaz, Nuclearlectrica şi Hidroserv ajung la 13.000-14.000 lei, Ponta spunându-le ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, şi ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niţă, cã trebuie gãsitã o soluţie.

Cel mai mare salariu al directorului general dintr-o companie de stat din sectorul energetic este încasat de şeful Eletcrica Distribuţie Transilvania Nord, care primeşte lunar 18.000 de lei (4.100 euro), potrivit datelor prezentate de Guvern în luna aprilie.

Nuclearelectrica are patru directori, respectiv Daniela Lulache (director general), Elena Negulici (director economic), Ionel Bucur (directorul centralei nuclearelectrice din Cernavodă) şi Andrei Gheorghe (directorul Fabricii de combustibil nuclear din Piteşti), potrivit datelor companiei.

Lulache a fost numită director general la mijlocul lunii mai. Ea a condus Fondul Proprietatea până în luna decembrie 2009 şi a încasat în acel an indemnizaţii de conducere, bonus de performanţă şi compensaţii de 1,86 milioane lei (440.000 de euro).

Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica este format din Daniela Lulache, Ionel Bucur, Dragos Paul Popescu, Alexandru Alexe, Carmen Radu, Dan Popescu şi Alexandru Săndulescu.

Cei şapte administratori au fost numiţi la sfârşitul lunii aprilie în baza legislaţiei privind guvernanţa corporativă, dar aproape toţi provin din sistemul de stat.

Nuclearelectrica estimeză că va înregistra în acest an venituri de 2,2 miliarde lei (509,5 milioane euro), în creştere cu 1,1%% faţă de anul trecut, şi un profit net de 23 de ori mai mare, de 131,9 milioane lei (30,4 milioane euro), pe fondul plafonării cheltuielilor.

Compania este operatorul singurei centrale nuclearelectrice din România, din Cernavodă, şi este controlată de Ministerul Economiei.

Centrala de la Cernavodă asigură, prin cele două reactoare, aproximativ 20% din consumul de electricitate la nivel naţional.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici