CE spune că nu a fost informată despre majorarea taxei auto la maşinile rulate

Purtătorul de cuvânt al comisarului UE pentru Taxe şi Uniune Vamală, Maria Assimakopoulou, a declarat, vineri, că măsurile referitoare la majorarea de până la trei ori a taxei pentru maşinile rulate nu au fost prezentate oficial iar Comisia nu a fost informată despre acestea.

94 afișări
Imaginea articolului CE spune că nu a fost informată despre majorarea taxei auto la maşinile rulate

CE spune că nu a fost informată despre majorarea taxei auto la maşinile rulate (Imagine: Mediafax Foto)

Totodată, Assimakopoulou a atras atenţia că, deşi au libertatea de a stabili nivelul de taxare auto, statele membre sunt obligate să aplice principiul nediscriminării, potrivit căruia "nu pot mări taxele pentru maşinile rulate sau vechi dar nu şi pentru cele noi".

"Am primit foarte multe solicitări de la jurnalişti. Nu mi-e foarte clar ce a decis Guvernul român. Nu pot comenta deciziile care se adoptă zilnic. Până acum ele nu au fost prezentate oficial, Comisia nu a fost informată", a spus Maria Assimakopoulou vineri, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări referitoare la reacţia CE faţă de decizia Guvernul;ui de a majora de până la 3 ori taxa de poluare pentru autovehiculele rulate.

Ea s-a limitat la a repeta regulile aplicabile în materie de taxe auto, precizând că acestea sunt "foarte simple şi foarte uşor de înţeles pentru toată lumea".

"Nu există armonizare legislativă la nivel european în materie de taxe auto, astfel că statele membre îşi pot stabili singure acest nivel de taxare, a celor de înregistrare sau de circulaţie. Dar, toate statele trebuie să respecte principiile de bază, printre care cel al nediscriminării. În practică, acest lucru înseamnă că statele membre nu pot mări taxele pentru maşinile rulate sau vechi dar nu şi pentru cele noi. Sper că explicaţia este clară şi limpede", a conchis Assimakopoulou.

Guvernul a decis, joi, triplarea taxei de poluare auto la achiziţionarea tuturor vehiculelor second-hand de import, începând cu 15 decembrie, şi creşterea primei de casare pentru scoaterea din uz a maşinilor uzate.

Citeşte şi:

Guvernul triplează taxa auto pentru toate maşinile rulate

Vezi aici cât va fi taxa auto pentru maşinile rulate (Video)

Taxa auto se va tripla şi pentru maşinile noi Euro 4 cu motoare mai mari de 2 litri

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici