CE va vira a treia tranşă pentru România, de 1,2 mld. euro, în a doua parte a lunii septembrie

Comisia Europeană va vira cea de-a treia tranşă din împrumutul acordat României, în sumă de 1,2 miliarde de euro, în a doua parte a lunii septembrie, a declarat Laurent Moulin, şeful delegaţiei Executivului UE.

24 afişări
Imaginea articolului CE va vira a treia tranşă pentru România, de 1,2 mld. euro, în a doua parte a lunii septembrie

CE va vira a treia tranşă pentru România, de 1,2 mld. euro, în a doua parte a lunii septembrie (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene misiunea de experţi din România a concluzionat că au fost îndeplinite condiţiile pentru eliberarea celei de-a treia tranşe a programului UE de asistenţă a balanţei de plăţi.

"Misiunea a concluzionat că aceste măsuri (de consolidare fiscală - n.r.) par a fi suficiente pentru a se atinge ţintele convenite de deficit bugetar de 6,8% şi 4,4% din PIB în 2010 şi, respectiv, 2011", se arată în comunicatul CE.

Executivul UE arată că România îşi menţine angajamentul de a-şi reduce deficitul bugetar sub 3% din PIB în 2012.

"Misiunea va raporta concluziile sale Comisarului pentru Afaceri Economice şi Financiare şi va consulta Comitetul Economic şi Financiar. Sub rezerva acordului celor doi, Comisia va elibera cea de-a treia tranşă din împrumutul UE acordat României", se mai spune în comunicat.

O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene a sosit în 26 iulie la Bucureşti pentru o nouă revizuire a acordului cu România, fiind evaluat modul în care România a îndeplinit criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie şi disutat nou set de prognoze macroeconomice.

În urma încheierii acestei revizuiri, Consiliul Director al FMI ar trebui să supună aprobării, la finele lunii septembrie, eliberarea celei de-a şasea tranşe din împrumut, în valoare de 914 milioane de euro.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici