Cele mai mari riscuri globale pentru oamenii de afaceri români

Oamenii de afaceri din România consideră că cele mai importante riscuri globale sunt crizele fiscale din economiile-cheie, crizele de lichiditate şi eşecul major al sistemelor financiare, reiese din raportul Global Risks 2015 realizat de Marsh.

227 afișări
Imaginea articolului Cele mai mari riscuri globale pentru oamenii de afaceri români

Cele mai mari riscuri globale pentru oamenii de afaceri români (Imagine: Shutterstock)

Alte riscuri globale identificate de oamenii de afaceri din România sunt instabilitatea politică şi socială, neglijarea infrastructurii şi a conflictelor interstatale cu consecinţe regionale.

"Aceste riscuri se regăsesc şi printre cele mai importante riscuri identificate în ţările din regiune, precum Bulgaria, Ungaria, Serbia sau Polonia. În Moldova (Republica Moldova, n.r.), instabilitatea politică şi socială şi conflictul interstatal cu consecinţe regionale ocupă primele două poziţii. În Ucraina, crizele fiscale din economiile-cheie reprezintă principalul risc, urmat de instabilitatea politică şi socială şi de conflictul interstatal", se arată într-un comunicat al Marsh, companie globală de brokeraj în asigurări şi consultanţă de risc.

Cea mai mare ameninţare pentru stabilitatea lumii în următorii 10 ani rezultă din riscul de conflict internaţional, potrivit evaluărilor experţilor care au realizat studiul.

În topul cinci al riscurilor în funcţie de probabilitate, au fost identificate conflictul internaţional, evenimentele meteorologice extreme, eşecul guvernării naţionale, prăbuşirea statului sau criza şi şomajul structural ridicat sau subocuparea forţei de muncă.

În funcţie de impact, cele mai mari cinci riscuri au fost indicate diminuarea resurselor de apă, răspândirea rapidă a bolilor infecţioase, proliferarea armelor de distrugere în masa, conflictul internaţional şi eşecul în adaptarea la schimbările climatice.

Raportul Riscuri Globale 2015 a fost conceput împreună cu partenerii Marsh &McLennanCompanies şi Zurich Insurance Group, beneficiind de asemenea de colaborarea cu consultanţi din mediul academic, respectiv Universitatea Oxford, Universitatea Naţională din Singapore, Universitatea din Pensilvania şi de Comitetul Consultativ al raportului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici