CFR organizează o nouă licitaţie pentru închirierea a peste 1.000 kilometri de cale ferată

CFR SA a programat, joi, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), o nouă licitaţie pentru închirierea de cale ferată, parte a infrastructurii feroviare neinteroperabile, încercând să găsească chiriaşi pentru 1.016,2 kilometri de cale ferată.

225 afișări
Imaginea articolului CFR organizează o nouă licitaţie pentru închirierea a peste 1.000 kilometri de cale ferată

CFR organizează o nouă licitaţie pentru închirierea a peste 1.000 kilometri de cale ferată (Imagine: Bogdan Maran/ Mediafax Foto)

Licitaţia publică cu strigare vizează închirierea a 29 de secţii de cale ferată, aferente sucursalelor regionale Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Braşov, Iaşi, Galaţi şi Constanţa.

CFR SA a anunţat în iulie că vrea să închirieze aproape 1.100 km de cale ferată, însă a atribuit doar trei secţii, însumând 63,7 kilometri, pentru care va încasa anual 620.000 lei fără TVA, potrivit informaţiilor transmise MEDIAFAX la vremea respectivă.

"Dacă până în prezent secţiile de cale ferată erau licitate grupat, începând cu luna octombrie, operatorii de transport feroviar licenţiaţi vor putea depune oferte pentru una sau mai multe secţii neinteroperabile", se arată într-un comunicat al administratorului reţelei feroviare publice.

Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare.

"Ne aşteptăm ca operatorii de transport să sprijine menţinerea transportului feroviar pe aceste secţii neinteroperabile, mai ales că din această lună nu mai există obligativitatea de a licita minimum o grupă de secţii, ei având acum posibilitatea să participle la licitaţie doar pentru o secţie de cale ferată", a declarat directorul general al CFR SA, Macarie Moldovan.

Firmele câştigătoare sunt obligate să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe secţia sau grupul de secţii aferent.

Programul de închiriere a secţiilor de cale ferată neinteroperabilă este unul dintre angajamentele asumate cu FMI.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici