China ar putea deveni al doilea exportator din lume, în acest an

China ar putea depăşi Statele Unite, în acest an, în ierarhia principalilor exportatori, la nivel mondial, şi poate prelua poziţia de lider în 2008, în defavoarea Germaniei, apreciază ministrul adjunct pentru Comerţ, Yu Guangzhou, citat de agenţia Xinhua, transmite Reuters.

2 afișări
Imaginea articolului China ar putea deveni al doilea exportator din lume, în acest an

China ar putea deveni al doilea exportator din lume, în acest an

China se plasează pe locul trei în lume, în funcţie de volumul exporturilor, după Germania şi SUA, a declarat oficialul, prezent la Forumul pentru Dezvoltarea Economică a Chinei.

În 2006, exporturile americane au depăşit nivelul realizat de China cu mai puţin de 70 miliarde de dolari, în vreme ce ritmul de creştere al exporturilor statului asiatic a fost mai rapid cu şapte puncte procentuale decât cel al SUA.

În cazul în care trendul se menţine, statul asiatic poate depăşi cu 50 miliarde de dolari exporturile SUA, până la finele acestui an, informează Xinhua.

Cu toate acestea, eşecul privind îmbunătăţirea calităţii bunurilor comercializate în străinătate subminează dezvoltarea comercială a statului asiatic, avertizează autoritatea chineză pentru siguranţa produselor.

Îngrijorarea privind siguranţa unor mărfuri fabricate în China, precum pasta de dinţi, alimentele pentru animale de companie şi jucăriile, a determinat retragerea acestora de pe piaţă, în mai multe state.

Luând în calcul volumul total al comerţului extern, China ar putea depăşi Germania în acest an, urcând pe locul doi la nivel mondial, după SUA.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici