Chiţoiu: Nu creştem fiscalitatea la PFA şi drepturi de autor, ci scădem CAS pentru salarii

Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat agenţiei MEDIAFAX că reducerea diferenţelor în ceea ce priveşte baza de pensii pentru diferite activităţi prestate, asumată în scrisoarea transmisă FMI, implică scăderea contribuţiei de asigurări sociale şi nu creşterea pentru PFA şi drepturi de autor

754 afișări
Imaginea articolului Chiţoiu: Nu creştem fiscalitatea la PFA şi drepturi de autor, ci scădem CAS pentru salarii

Chiţoiu: Nu creştem fiscalitatea la PFA şi drepturi de autor, ci scădem CAS pentru salarii (Imagine: Shutterstock)

Chiţoiu a declarat, luni, în exclusivitate agenţiei MEDIAFAX, că fragmentul din scrisoarea de intenţie cu FMI şi vehiculat în presă în ultimele zile este doar un extras dintr-un paragraf mai amplu şi, poate din acest motiv, presa l-a interpretat ca fiind un angajament prin care va creşte fiscalitatea în cazul persoanelor fizice autorizate (PFA) şi al veniturilor obţinute din drepturi de autor.

În fragmentul din scrisoarea de intenţie la care face referire ministrul Finanţelor, Guvernul transmite FMI: "Vom aproba de asemenea legislaţia de restructurare a sistemului de asigurări sociale prin care se lărgeşte baza prin reducerea diferenţelor ce există în baza de pensii pentru diferitele activităţi prestate derulate (activitate de natură salarială, activităţi de tipul PFA, drepturi de autor, etc). Înainte de a aduce orice fel de modificări sistemului fiscal ne vom consulta cu echipele FMI şi CE".

Ministrul Finanţelor a precizat că prin acest paragraf Guvernul se angajează să analizeze modalitatea prin care să reducă impozitarea muncii prin lărgirea bazei sistemului de contribuţii de asigurări sociale (CAS), neavând în vedere creşterea fiscalităţii ci, dimpotrivă, scăderea acesteia.

"USL şi-a asumat în programul de guvernare scăderea CAS cu 5 puncte procentuale şi revenirea TVA la 19% şi eu personal am anunţat cu puţin timp în urmă că PNL susţine scăderea CAS cu 3 puncte procentuale începând cu 2014. Reducerea diferenţelor din baza de pensii, aşa cum este scris în fragmentul în cauză, se referă la scăderea CAS-ului pentru activităţile de natură salarială şi nicidecum la majorarea fiscalităţii pentru PFA şi drepturi de autor. În acest fel, printr-o relaxare a fiscalităţii, noi credem că vom da o gură de aer mediului de afaceri, reuşind totdată să scoatem la suprafaţă din economia subterană un număr important de locuri de muncă care vor contribui astfel la lărgirea bazei de impozitare. În calitate de liberal şi de ministru al Finanţelor, consider că prioritatea lui 2014 este de a susţine mediul de afaceri, nu doar prin menţinerea fiscalităţii, ci prin reducerea poverii fiscale în principal asupra forţei de muncă", a mai spus Chiţoiu.

În prezent, contribuţiile pentru pensie (CAS) sunt de 20,8% din salariul brut la angajator şi de 10,5% la angajat.

Autorităţile române au convenit la finele lunii iulie cu FMI şi Comisia Europeană un acord preventiv pe doi ani care va totaliza 4 miliarde euro, sumă împărţită egal de cele două instituţii financiare internaţionale. Aordul stand-by va fi discutat de boardul FMI la finalul lunii septembrie.

Cel mai recent acord al României cu FMI şi Comisia Europeană, în valoare de 5 miliarde de euro şi finalizat în luna iunie, a fost de asemenea de tip preventiv, după o înţelegere stand-by de circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi încheiată în 2011.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici