Cipru a trecut cu bine de primul audit al creditorilor şi a primit 84,7 milioane euro de la FMI

FMI a furnizat Ciprului o tranşă de 84,7 milioane de euro după ce a efectuat împreună cu autorităţile europene primul audit al finanţelor ţării în cadrul programului de asistenţă financiară convenit în martie.

143 afișări
Imaginea articolului Cipru a trecut cu bine de primul audit al creditorilor şi a primit 84,7 milioane euro de la FMI

Cipru a trecut cu bine de primul audit al creditorilor şi a primit 84,7 milioane euro de la FMI (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Ciprul a obţinut în martie un program de ajutor de 10 miliarde de euro, din care 9 miliarde de euro din partea zonei euro, în schimbul restructurării drastice a sectorului financiar.

Troica creditorilor, formată din FMI, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană, a constat la sfârşitul lunii iulie că Cipru a realizat progrese în aplicarea măsurilor convenite în program.

Zona euro a deblocat la rândul ei, vineri, o tranşă de 1,5 miliarde de euro.

Salvarea statului cipriot a fost marcată de controverse legate de contribuţia la program a deponenţilor la băncile din ţară.

În final, s-a convenit ca recapitalizarea sistemului bancar să fie finanţată parţial şi prin accesarea a până la 60% din depozitele care depăşesc plafonul de garantare din UE, de 100.000 de euro, iar a doua mare bancă din ţară a fost desfiinţată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici