Clujana ar putea intra în insolvenţă. Producătorul de încălţăminte are datorii de 1,4 milioane de euro

Autorităţile judeţene iau în calcul intrarea în insolvenţă a producătorului de încălţăminte Clujana, ca soluţie pentru blocarea datoriilor acumulate de societate, care se ridică la aproape 1,4 milioane de euro.

600 afișări
Imaginea articolului Clujana ar putea intra în insolvenţă. Producătorul de încălţăminte are datorii de 1,4 milioane de euro

Clujana ar putea intra în insolvenţă. Producătorul de încălţăminte are datorii de 1,4 mil.euro (Imagine: Raul Stef/ Mediafax Foto)

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, a declarat, luni, la finalul şedinţei CJ, că s-a ridicat problema intrării în insolvenţă a producătorului de încălţăminte Clujana, care înregistrează "datorii istorice" de aproximativ 1,4 milioane de euro.

"Insolvenţa este o soluţie financiară, de reorganizare, care nu schimbă cu nimic raporturile de muncă din interiorul fabricii, decât cele dintre datornici şi creditori. Intrarea în insolvenţă este o măsură care se face voit şi care va fi propusă de Consiliul de Administraţie al societăţii", a afirmat Uioreanu.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al SC Clujana, Daniel Mihiş, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că societatea nu poate achita datoria din producţia realizată.

"Consiliul de Administraţie recomandă determinarea situaţiei de insolvenţă dacă nu este altă soluţie pentru a reuşi să trecem peste datoria de 1,4 milioane de euro care, din păcate, planează asupra noastră. Acum patru ani, fabrica nu a avut datorii faţă de terţi şi nici faţă de bugetul consolidat, dar s-a ajuns de atunci la această datorie către bugetul consolidat, din care 40 la sută sunt reprezentate de comisioane şi penalizări. Ţinând cont de faptul că este o sumă considerabilă, noi nu avem cum, din producţia noastră, să o plătim. În cazul în care se va decide insolvenţa, în maxim trei luni se va lua o decizie în acest sens, datoria acumulată se va bloca, societatea se va reorganiza, iar un administrator judiciar va prelua totul. Locurile de muncă nu se pierd, iar activitatea va continua", a spus Mihiş.

El a afirmat că SC Clujana poartă discuţii cu mai mulţi investori străini pentru a executa, în continuare, comenzi în lohn.

Consiliul Judeţean Cluj deţine peste 93 la sută din acţiunile SC Clujana SA, restul aparţinând unei asociaţii a angajaţilor şi SIF Oltenia.

SC Clujana SA are peste 360 de angajaţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici