- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (15.06.2015, 17:43)
- Emil Popescu
- Home
- Video
- Politic
- Vești bune
- Economic
- Social
- Externe
- Healthcare Trends
- Marius Tucă Show
- Gândurile lui Cristoiu
- Coronavirus
- Facem România bine
CNADNR a semnat contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate al autostrăzii Sibiu-Piteşti
Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a semnat, luni, cu asocierea Spea Ingegneria Europea (Italia) - Tecnic Consulting Engineering România contractul pentru actualizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Sibiu-Piteşti, cu o valoare de 29 milioane lei, fără TVA.
798 afişări

CNADNR a semnat contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate al autostrăzii Sibiu-Piteşti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Am solicitat prestatorului să înceapă cu sectoarele mai puţin dificile, loturile 1 şi 5 (Sibiu-Boiţa şi Curtea de Argeş-Piteşti, n.r.), astfel încât implementarea proiectului să se realizeze cât mai repede. În aceste condiţii, lucrările efective la autostrada Sibiu - Piteşti ar putea începe în 2016. Acest proiect a fost identificat în Master Planul General de Transport ca fiind prioritate zero, astfel închizându-se Coridorul IV Pan European, Nădlac - Constanţa", a declarat într-un comunicat directorul general al CNADNR, Narcis Ştefan Neaga.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk vrea să implanteze microcipuri în creierele oamenilor. Tot ce trebuie să știi despre Neuralink
-
Trei medalii de aur pentru judoka români la Openul European de la Praga
-
Violenţele de la Capitoliu. FBI a identificat un suspect în uciderea poliţistului Brian Sicknick
-
Ministrul Educaţiei: „Suntem singura ţară din Europa în care elevii poartă mască la Educaţie Fizică”
Finanţarea proiectului este asigurată din Fonduri de Coeziune (85%) şi bugetul de stat (15%).
CNADNR a anunţat la finele lunii mai că va semna contractul cu asocierea româno-italiană, după ce Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia formulată de firmele Romair şi Dongbu (Coreea de Sud).
La începutul lunii martie, premierul Victor Ponta a declarat că a fost anunţat că către ministrul Transporturilor de la acea dată, Ioan Rus, că rezultatul licitaţiei pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii Sibiu-Pieşti a fost contestat imediat după atribuirea contractului, insistând astfel pentru schimbarea legislaţiei achiziţiilor.
"Domnul Rus mi-a dat o veste bună şi una proastă. Vestea bună e că s-a dat câştigătorul pentru studiul de fezabilitate la Piteşti-Sibiu. Vestea proastă este că imediat s-a depus contestaţie", a spus atunci Ponta.
În luna februarie, CNADNR a atribuit asocierii Spea Ingineria Europea - Tecnic Consulting Engineering contractul de 29 milioane lei pentru revizuirea studiului de fezabilitate al autostrăzii Sibiu - Piteşti, cu o lungime de circa 120 km.
Contractul are o durată de 17 luni şi implică realizarea de studii de trafic şi privind alternative de traseu, investigaţii de teren, activităţi de proiectare, evaluarea impactului asupra mediului, analiza cost-beneficiu şi modelul financiar, precum şi pregătirea documentaţiei de atribuire pentru viitoarele contracte de lucrări.
Contractul este împărţit în cinci secţiuni. Pentru tronsonul Sibiu - Boiţa (lotul 1) şi Curtea de Argeş - Piteşti (lotul 5), studiul trebuie realizat în maximum cinci luni, iar pentru celelalte secţiuni perioada de livrare a studiului este de până la 12 luni.
Autostrada Sibiu - Piteşti, una din cele mai aşteptate din România, a figurat în prima variantă a Master Planului de Transport ca viitor drum expres, fiind încadrată ulterior, în urma dezbaterilor publice, ca proiect de autostradă, necesitând o investiţie estimată de 1,67 miliarde euro.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.





TACATACA.PROSPORT.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe