Comisia Europeană a aprobat două noi Programe Regionale aferente perioadei 2021-2027

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru două noi Programe Regionale aferente perioadei de programare 2021-2027, Programul Regional Sud-Est şi Programul Regional Nord-Est.

386 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană a aprobat două noi Programe Regionale aferente perioadei 2021-2027

Comisia Europeană a aprobat două noi Programe Regionale aferente perioadei 2021-2027

În acest moment, şase Programe Regionale sunt aprobate de Executivul European, după ce PR Vest, PR Sud-Muntenia, PR Nord-Vest şi PR Sud-Vest Oltenia au fost aprobate zilele trecute.

Cele 8 Programe Regionale aferente perioadei 2021-2027 au fost elaborate în aşa fel încât să fie permis transferul de competenţe administrative şi financiare de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, împreună cu resursele financiare necesare exercitării acestora.

„În acest moment, şase din cele opt Programe Regionale aferente perioadei 2021-2027 sunt aprobate şi, cu puţin noroc, până la finalul lui noiembrie vom definitiva harta descentralizării fondurilor europene. Sunt zone în care rigidităţile de pe piaţă muncii, mediul de afaceri insuficient dezvoltat, reducerea populaţiei, tinerilor şi absolvenţilor de învăţământ superior limitează perspectivele de creştere şi dezvoltare. Răspunsul va consta în politici şi investiţii diferenţiate în funcţie de tipul de teritoriu pentru creşterea competitivităţii, prin punerea în aplicare, de către autorităţile locale, a unor strategii care să genereze creştere economică şi îmbunătăţirea calităţii actului de guvernare”, a transmis ministrul Marcel Boloş.

Programul Regional Sud-Est beneficiază de o alocare totală de 1.488.776.941 euro şi susţine, prin priorităţi de finanţare specifice, transformarea regiunii într-o regiune competitivă prin inovare, digitalizare şi întreprinderi dinamice (alocare totală 363,18 milioane euro), cu localităţi prietenoase cu mediul şi mai rezilientă la riscuri (alocare totală 360,36 milioane euro), cu emisii de carbon reduse (alocare totală 200,37 milioane euro) şi accesibilă (alocare totală 236,03 milioane euro), o regiune educată (alocare totală 88,99 milioane euro) şi atractivă (alocare totală 177,04 milioane euro). Pentru intervenţiile dedicate asistenţei tehnice este prevăzută o alocare financiară totală de 62,76 milioane euro.

Programul Regional Nord-Est beneficiază de o alocare totală de 1.759.422.188 euro şi susţine, prin priorităţi de finanţare specifice, transformarea regiunii într-o regiune mai competitivă şi mai inovativă (alocare de 420,07 milioane euro), mai digitalizată (101,11 milioane euro), o regiune durabilă şi mai prietenoasă cu mediul (alocare totală 391,98 milioane euro), cu o mobilitate urbană mai durabilă (alocare totală 277,31 milioane euro), mai accesibilă (alocare totală 182,16 milioane euro), o regiune educată (alocare totală 192,10 milioane euro) şi mai atractivă (alocare totală 120,41 milioane euro). Pentru intervenţiile dedicate asistenţei tehnice este prevăzută o alocare financiară de 74,23 milioane euro.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici