Comisia Europeană speră că Mecanismul de redresare şi rezilienţă în valoare de peste 670 miliarde va intra în vigoare după 15 februarie

Comisia Europeană a salutat votul dat miercuri de Parlamentul European cu privire la Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi speră că paşii care trebuie urmaţi să fie finalizaţi la timp astfel ca acesta să intre în vigoare din a doua parte a lunii februarie.

324 afișări
Imaginea articolului Comisia Europeană speră că Mecanismul de redresare şi rezilienţă în valoare de peste 670 miliarde va intra în vigoare după 15 februarie

Comisia Europeană speră că Mecanismul de redresare şi rezilienţă în valoare de peste 670 miliarde va intra în vigoare după 15 februarie

Comisia Europeană a salutu votul de miercuri de Parlamentul European, care confirmă acordul politic la care s-a ajuns în decembrie 2020 referitor la Regulamentul privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă.

„Acest vot marchează un pas important în direcţia punerii la dispoziţia statelor membre a unor împrumuturi şi granturi în valoare de 672,5 miliarde EUR în sprijinul reformelor şi al investiţiilor”, se arată într-un comunicat al CE.

Conform acestuia, Consiliul trebuie acum să aprobe în mod oficial acordul convenit, care urmează apoi să fie semnat de preşedintele Consiliului ECOFIN şi de preşedintele Parlamentului European.

Regulamentul va fi apoi publicat în Jurnalul Oficial, urmând să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării.

„Comisia speră că toate aceste proceduri necesare vor fi finalizate la timp pentru ca Mecanismul de redresare şi rezilienţă să poată intra în vigoare în a doua jumătate a lunii februarie”, se mai arată în comunicat.

Vicepremierul Dan Barna a anunţat miercuri „o decizie istorică azi în Parlamentul European”: „A fost aprobat Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, un plan financiar prin care statele europene vor primi 650 de miliarde de euro pentru contracararea efectelor pandemiei”. Conform lui Dan Barna, 30 de miliarde vor reveni României prin PNRR.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici