Compania Boeing ar putea fi urmărită penal în SUA

  • Coşmarul pentru Boeing se prelungeşte.
  • Compania ar putea fi urmărită penal în SUA pentru prăbuşirea avioanelor 737 MAX care a provocat moartea a 346 de persoane
Urmărește
229 afișări
Imaginea articolului Compania Boeing ar putea fi urmărită penal în SUA

Compania Boeing ar putea fi urmărită penal în SUA

Până în vară se va decide dacă Boeing va fi acuzată pentru prima dată în legătură cu prăbuşirile din Etiopia şi Indonezia, care au fost puse atât pe seama software-ului stricat, cât şi pe supravegherea reglementărilor.

Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a depus o plângere în care acuză constructorul de avioane că şi-a încălcat obligaţiile prevăzute într-un acord din 2021 care a protejat Boeing de urmărirea penală în legătură cu accidentele.

Apoi, Boeing a fost de acord să plătească 2,5 miliarde de dolari pentru a rezolva investigaţia privind comportamentul său, să despăgubească rudele victimelor şi să îşi revizuiască practicile de conformitate.

Termenii acelui acord - cunoscut sub numele de acord de amânare a urmăririi penale - urmau să expire în luna ianuarie a acestui an, dar, cu două zile înainte, o aeronavă Boeing 737 MAX 9 operată de Alaska Airlines a suferit o explozie a unui panou în aer.

Dosarul depus în instanţă expune Boeing la o potenţială urmărire penală în legătură cu accidentele din 2018 şi 2019, care ar putea atrage după sine noi sancţiuni financiare şi o supraveghere mai strictă.

DoJ a declarat că, deşi Boeing face acum obiectul urmăririi penale, va lua în considerare măsurile pe care producătorul de avioane le-a luat pentru a aborda şi remedia încălcarea pactului înainte de a stabili cum să procedeze.

Acesta a obligat compania să răspundă până la jumătatea lunii iunie şi a declarat că va lua o decizie cu privire la posibilitatea de a continua cu un nou caz penal până la 7 iulie.

„Credem că am respectat termenii acelui acord şi aşteptăm cu nerăbdare oportunitatea de a răspunde Departamentului pe această temă", a precizat Boeing într-un comunicat.

Agenţia de ştiri Reuters a relatat că oficialii DoJ urmau să se întâlnească cu familiile celor decedaţi în accidentele din 2018 şi 2019, ca parte a deliberărilor.

Flota MAX 8 a fost retrasă din serviciu timp de 20 de luni în urma dezastrului zborului 302 al Ethiopian Airlines lângă Addis Abeba în martie 2019. Atunci, toţi cei 157 de la bord au fost ucişi, conform Sky News.

Cu şase luni mai devreme, un avion Lion Air 737 MAX 8, care transporta 189 de pasageri şi echipaj, s-a prăbuşit în Indonezia.

Un software de control al zborului prost proiectat a fost în cele din urmă învinuit pentru ambele accidente.

Incidentul MAX 9 din 5 ianuarie, din acest an, a dus la un nou val de investigaţii.

Autorităţile au limitat programele de producţie ale Boeing, iar o amplă remaniere a managementului este în curs de desfăşurare.

Efectele în lanţ ale crizei au afectat livrările şi planurile de extindere ale clienţilor săi, printre care se numără şi Ryanair.

Constructorul de avioane şi autorităţile de reglementare au fost acuzate pe scară largă că nu au învăţat lecţiile trecutului.

În timpul unei audieri în Senat, în aprilie, un inginer Boeing a declarat că firma a luat unele măsuri periculoase pentru anumite avioane şi l-a pus pe tuşă atunci când a ridicat probleme de siguranţă.

Boeing a negat afirmaţiile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici