Compania IKEA recheamă şase sortimente de ciocolată. Magazinul IKEA din Bucureşti a vândut aproximativ 247.000 de bucăţi din cele şase produse

Compania IKEA recheamă şase sortimente de ciocolată după ce a stabilit că acestea nu sunt potrivite pentru persoanele alergice sau sensibile la alune şi/sau migdale.

1561 afișări
Imaginea articolului Compania IKEA recheamă şase sortimente de ciocolată. Magazinul IKEA din Bucureşti a vândut aproximativ 247.000 de bucăţi din cele şase produse

Compania IKEA recheamă şase sortimente de ciocolată (Imagine Gabriel Petrescu / Mediafax Foto)

Produsele rechemate şi preţurile acestora sunt, conform unui comunicat al companiei, CHOKLAD LINGON & BLÅBÄR Ciocolată cu lapte cu merişoare şi ciocolată neagră cu afine 180g – 18,50 lei; CHOKLAD LJUS Ciocolată cu lapte 100g – 2,50 lei; CHOKLAD NÖT Ciocolată cu lapte şi alune de pădure 100g – 4 lei; GODIS CHOKLADKROKANT Ciocolată cu lapte cu bucăţi de caramel 450g - 20 lei; GODIS CHOKLADRÅN Napolitane umplute şi acoperite cu cremă cu aromă de ciocolată cu lapte 168g - 9,50 lei; CHOKLADKROKAND BREDBAR Pastă tartinabilă cu aromă de ciocolată şi bucăţele de caramel (16%) 400g – 12 lei.

Alunele şi migdalele au fost găsite frecvent, şi nu ocazional, în cele şase produse, iar din această cauză acestea nu sunt sigure pentru a fi consumate de către persoanele alergice sau sensibile la aceşti alergeni. Informaţia de pe etichetă nu raportează suficient de clar prezenţa frecventă a acestor ingrediente, fiind menţionată după formularea: „Poate conţine...”. Această informaţie de pe ambalaj ar putea induce în eroare consumatorii şi, în anumite ţări, este interpretată ca nefiind conformă cu legislaţia.

Toate cele şase produse din ciocolată afectate de rechemare pot fi consumate în siguranţă de persoanele care nu prezintă alergii sau sensibilitate la alune şi/sau migdale. Compania IKEA nu a primit nicio sesizare legată de cele şase produse adăugate acţiunii de rechemare.

Clienţii preocupaţi de riscul unei alergii sunt invitaţi să aducă produsele înapoi în magazinul IKEA din Bucureşti, la departamentul Relaţii Clienţi, unde vor primi înapoi suma integrală plătită pentru produs.

Magazinul IKEA din Bucureşti a vândut aproximativ 247.000 de bucăţi din cele şase produse şi nu a primit nicio sesizare cu privire la acestea. În prezent, niciunul dintre aceste produse nu se mai găseşte la vânzare.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici