Companiile şi regiile de stat cu pierderi de peste 1 mld.euro, restructurate

Guvernul va iniţia un proces de restructurare, comasare sau desfiinţare a companiilor cu capital integral de stat şi a regiilor autonome, după modelul aplicat la agenţiile guvernamentale, pentru a limita pierderile acestora, cifrate la sfârşitul anului trecut la un total de peste 4,8 miliarde lei.

45 afişări
Imaginea articolului Companiile şi regiile de stat cu pierderi de peste 1 mld.euro, restructurate

Companiile şi regiile de stat cu pierderi de peste 1 mld.euro, restructurate (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

Procedurile de restructurare a companiilor şi regiilor de stat vor începe în perioada imediat următoare, după adoptarea în Parlament a legii de reorganizare a agenţiilor guvernamentale, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Conform unui document guvernamental, numărul companiilor naţionale şi regiilor autonome care au înregistrat pierderi la sfârşitul anului trecut s-a ridicat la aproape 180 de structuri, cu o cifră de afaceri cumulată de 18 miliarde lei.

Cele mai mari pierderi nete au fost înregistrate, conform documentului obţinut de MEDIAFAX, de:

CFR (782,2 milioane lei),

RADET (659,6 milioane lei),

Compania Naţională a Metalelor Preţioase şi Neferoase Remin Baia Mare (372 milioane lei),

CN Huilei (351,1 milioane lei),

Electrocentrale Bucureşti (345,5 milioane lei),

Termoelectrica (344,7 milioane lei),

CFR Călători (260 milioane lei),

Electrica Serv (180,6 milioane lei),

CFR Marfă (169,4 milioane lei).

În topul companiilor cu pierderi mai figurează CET Iaşi (117,3 milioane lei), Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (103,7 milioane lei), CET Braşov (103,6 milioane lei), Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (97,7 milioane lei), Electrocentrale Deva (77,8 milioane lei), Electrificare CFR (57 milioane lei), Romarm (55,7 milioane lei).

Lista este completată de alte companii, precum Societatea Naţională a Cărbunelui (36,8 milioane lei), Societatea Naţională Îmbunătăţiri Funciare (36,7 milioane lei), SN Lignitului Oltenia (29,8 milioane lei), Compania Naţională a Cuprului (6,9 milioane lei), Tarom (6,3 milioane lei).

Potrivit acordului stand-by cu FMI, întreprinderile cu capital majoritar de stat sau la care statul este unic acţionar trebuie monitorizate pentru îmbunătăţirea performanţelor, care trebuie să se regăsească în ultimă instanţă în reducerea arieratelor între companii, reducerea arieratelor în economie şi creşterea profitabilităţii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici