Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească firmele în decembrie pentru reducerile de impozite

Companiile bine capitalizate în 2021 trebuie să îndeplinească o serie de condiţii până la 31 decembrie pentru a beneficia de reducerile de impozite, se arată într-o analiză Deloitte.

1418 afișări
Imaginea articolului Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească firmele în decembrie pentru reducerile de impozite

Sursa Foto -Google Creative Commons

Potrivit specialiştilor, în perspectiva încurajării capitalizării societăţilor, în urmă cu un an au fost introduse o serie de reduceri la plata impozitelor pentru societăţile care îşi majorează şi/sau îşi îmbunătăţesc capitalurile proprii. Facilitatea presupune diminuarea impozitului pe profit, pe venit, în cazul microîntreprinderilor, ori a impozitului specific, pentru companiile din industria ospitalităţii, şi se acordă societăţilor care îşi menţin capitalurile proprii pozitive, dar şi în funcţie de creşterea acestora faţă de anul precedent.

Reducerile, prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr. 153/2020, se acordă începând din 2022, pe baza situaţiei capitalurilor proprii de la 31 decembrie 2021. Prin urmare, nu mai este mult timp pentru a implementa acele operaţiuni menite să crească gradul de capitalizare a societăţii, mai ales că unele operaţiuni au şi termene date de Registrul Comerţului, se arată în analiza Deloitte.

Concret, societăţile care îşi vor menţine capitalul propriu pozitiv şi la un nivel de cel puţin jumătate din capitalul social vor putea primi o reducere a impozitului de 2% anual. În plus, companiile vor putea beneficia de o bonificaţie mai mare din impozitul datorat dacă îşi majorează capitalul propriu faţă de anul precedent. Reducerea poate ajunge la maximum 15% dacă toate condiţiile sunt îndeplinite.

Pentru a beneficia eficient de facilitate pe întreaga perioadă de aplicare (2021-2025), companiile trebuie să ţină cont de o serie de aspecte, precum implicaţiile fiscale şi juridice ale operaţiunilor de capitalizare, raportul cost-beneficiu sau potenţialele consecinţe ce pot apărea în viitor dacă decid să diminueze capitalurile majorate anterior.

În plus, contribuabilii trebuie să ia în calcul faptul că legislaţia prevede un mod specific de calcul al capitalurilor proprii, diferit de cel din definiţia contabilă. Spre exemplu, rezervele din reevaluare aferente activelor imobilizate nu intră în calculul capitalului propriu ajustat folosit în aplicarea bonificaţiilor fiscale, ceea ce înseamnă că o simplă reevaluare a activelor nu creează condiţia necesară aplicării facilităţii.

Sunt excluse de la acordarea bonificaţiilor instituţiile din domeniul financiar-bancar, al pieţei de capital, asigurări şi reasigurări, întrucât acestea au cerinţe specifice legate de capital, stabilite în mod distinct potrivit reglementărilor naţionale şi europene.

Conform concluziei celor de la Deloitte „mai sunt câteva săptămâni pentru a implementa operaţiuni de capitalizare a societăţilor, care să aibă efect la 31 decembrie 2021, pentru a beneficia de reduceri la impozitele datorate. Societăţile trebuie să aibă în vedere operaţiunile optime în funcţie de specificul activităţii, precum şi consecinţele contabile şi juridice ale acestora.”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici