Consiliul de Administraţie al BNR a decis să suspende dreptul de vot la Banca Carpatica pentru Carabulea şi Tănase

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis miercuri să suspende dreptul de vot la Banca Comercială Carpatica (BCC) pentru principalul acţionar al băncii, Ilie Carabulea, aflat în arest preventiv, dar şi pentru Corneliu Tănase, care acţionează concertat cu Carabulea.

592 afișări
Imaginea articolului Consiliul de Administraţie al BNR a decis să suspende dreptul de vot la Banca Carpatica pentru Carabulea şi Tănase

Ilie Carabulea (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

"Banca Comercială Carpatica aduce la cunoştinta acţionarilor faptul că, prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României nr. 6 din 12 martie 2014, înregistrată la registratura Băncii Comerciale Carpatica sub nr. 15386 din data de 13 martie 2014, BNR a dispus următoarele măsuri: 1. începând cu data comunicării hotărârii BNR, suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente următoarelor persoane care deţin acţiuni la Banca Comercială Carpatica: dl. Ilie Carabulea - cu o cotă de 41,2898% (deţinere directă), respectiv 4,1015% (deţinere indirectă prin Atlassib SRL) şi 0,0042% (deţinere indirectă prin Safa SRL); dl Corneliu Tănase - cu o cotă de 11,21792% (deţinere directă), respectiv 0,4449% (deţinere indirectă prin Atlassib SRL) şi 0,0003% (deţinere indirectă prin Safa SRL). 2. interzicerea achiziţionării de către acţionarii prevăzuţi la pct. 1 a acţiunilor Băncii Comerciale Carpatica. De asemenea, BNR a instituit obligaţia Băncii Comerciale Carpatica de a aduce la cunoştinta BNR orice modificare privind deţinerile de acţiuni ale dlor. Ilie Carabulea şi Corneliu Tănase", se arată într-un comunicat transmis de Banca Carpatica Bursei şi prin care sunt confirmate informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX.

Printre motivele invocate în hotărârea BNR care justifică adoptarea măsurilor respective se află faptul că Ilie Carabulea nu mai îndeplineşte "criteriul de reputaţie, din perspectiva integrităţii", o condamnare a omului de afaceri şi faptul că acesta este cercetat penal, în stare de arest.

"Neîndeplinirea de către dl. Ilie Carabulea a criteriului de reputaţie, din perspectiva integrităţii (...) pentru ca un acţionar semnificativ să corespundă cerinţelor de a asigura un management prudent şi sănătos prin aceea că: (a) domnul Ilie Carabulea a suferit o condamnare pentru dare de mită (...) şi (b) domnul Ilie Carabulea este cercetat penal, în stare de arest, de către Direcţia Naţională Anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la abuz în serviciu", se arată în comunicat.

Banca centrală a avut în vedere şi modul de exercitare a drepturilor de vot "prin delegare" între Corneliu Tănase şi Ilie Carabulea, cu acordarea unei puteri discreţionare (fără a specifica modul de votare).

"Fapt pentru care s-a constatat existenţa unei relaţii în care cei doi acţionari semnificativi se constituie ca un grup de persoane care acţionează în mod concertat (...) Din verificarea efectuată (...) rezultă că domnul Corneliu Tănase nu mai îndeplineşte cerinţele privind calitatea, prevăzute de lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia, din perspectiva criteriului reputaţiei acţionarului unei instituţii de credit", se spune în comunicat.

Măsurile dispuse de BNR au avut în vedere şi aspectele constatate şi consemnate într-un raport de supraveghere înregistrat la Banca Comercială Carpatica în data de 19 februarie, o notă de constatare a Direcţiei de Supraveghere din 24 februarie, precum şi decizia prim-viceguvernatorului BNR din 6 martie în care se preciza că Ilie Carabulea şi Corneliu Tănase acţionează concertat.

Ilie Carabulea controlează 41,2898% din capitalul social al băncii, iar Corneliu Tănase deţine 11,2179% din titluri.

Banca Carpatica a transmis miercuri un comunicat Bursei prin care anunţă că prin ordin al prim-viceguvernatorului BNR s-a dispus instituţiei de credit să consemneze că Ilie Carbulea şi Corneliu Tănase acţionează concertat.

Carabulea şi Corneliu Tănase, care deţin împreună pachetul majoritar al Băncii Comerciale Carpatica, intenţionează să schimbe actuala conducere executivă, prin modificarea statului şi componenţei Consiliului de Supraveghere şi Directoratul, în timp ce managerii propun fuziunea cu altă bancă.

Cei doi acţionari au cerut în 14 februarie convocarea adunărilor generale (ordinare şi extraordinare) a acţionarilor, stabilită de management pentru data de 10 aprilie, şi solicită atât reducerea numărului de membri ai Consiliului de Supraveghere de la cinci la trei persoane, cât a numărului de membri ai Directoratului, tot de la cinci la trei.

Carabulea şi Tănase au mai solicitat şi prezentarea unui raport privind modul în care Directoratul a supravegheat realizarea bugetului pe anul 2013. Aceştia mai doresc acordarea unui vot de încredere membrilor Consiliului de Supraveghere şi stabilirea celor trei membri ai acestuia care vor continua activitatea în această structură.

Pe lângă solicitările celor doi acţionari, Directoratul a adăugat pe ordinea de zi propunerea de împuternicire a acestuia de a analiza şi identifica "eventuale oportunităţi de dezvoltare a băncii prin realizarea unei fuziuni şi, în cazul în care există o astfel de oportunitate, pentru a întocmi proiectul de fuziune" care va fi supus spre aprobarea AGEA.

Carabulea şi Tănase nu sunt de acord cu introducerea pe ordinea de zi a AGA a propunerii Directoratului privind fuziunea cu o altă bancă şi cer operarea de urgenţă a rectificărilor necesare, potrivit unui al comunicat transmis tot miercuri de bancă Bursei.

"Ţinem să atenţionăm că noi nu am solicitat, nu am acceptat şi nu am fost şi nu suntem de acord cu înscrierea pct. 5 pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 10 aprilie 2014, formulat astfel: «împuternicirea Directoratului Băncii pentru a analiza şi identifica eventualele oportunităţi de dezvoltare a Băncii, prin realizarea unei fnziuni şi, în cazul în care există o astfel de oportunitate pentru a întocmi proiectul de fuziune care va fi supus spre aprobare AGEA»", se arată într-o adresă transmisă de Carabulea şi Tănase preşedintelui Directoratului băncii, Johan Gabriels.

Carabulea şi Marian Mîrzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, au fost arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie, la finele lunii ianuarie, fiind acuzaţi că, în mod fraudulos, în perioada mai - decembrie 2013, au reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de ASF la societatea de asigurări.

Directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a declarat în urmă cu două săptămâni că în două - trei săptămâni va apărea o decizie a BNR în legătură cu un acţionar al unei bănci care nu mai îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a fi acţionar şi îşi va pierde probabil dreptul de vot în Adunarea Generală a Acţionarilor.

Deşi a refuzat să spună despre cine este vorba, oficialul BNR s-a referit, cel mai probabil, la Ilie Carabulea, care deţine direct şi indirect controlul BCC.

Directoratul Băncii Carpatica a propus ca dată de referinţă 1 aprilie 2014, astfel că la AGA vor putea fi prezenţi numai acţionarii cu drept de vot înscrişi în registrul acţionarilor ţinut de Depozitarul Central.

Potrivit articolului 230 din OUG 99/2006 cu modificările şi completările ulterioare, "în cazul în care persoanele care deţin participaţii calificate la instituţia de credit, persoană juridică română, nu mai îndeplinesc cerinţele prevăzute de lege şi de reglementările emise în aplicarea acesteia privind calitatea acţionariatului unei instituţii de credit sau exercită o influenţă de natură să pericliteze administrarea prudentă a instituţiei de credit, Banca Naţională a României dispune măsurile adecvate pentru încetarea acestei situaţii. În acest sens, independent de alte măsuri sau sancţiuni care pot fi aplicate instituţiei de credit ori persoanelor care exercită responsabilităţi de administrare şi/sau conducere a acesteia, Banca Naţională a României poate dispune suspendarea exercitării drepturilor de vot aferente acţiunilor deţinute de acţionarii sau membrii respectivi şi/sau instituirea administrării speciale ori implementarea unor măsuri de stabilizare.

Acţionarii faţă de care s-a dispus măsura de suspendare a dreptului de vot nu mai pot achiziţiona noi acţiuni ale instituţiei de credit, persoană juridică română.

Acţionarii al căror exerciţiu al drepturilor de vot nu este suspendat pot ţine adunare generală şi pot să ia orice hotărâre de competenţa acesteia, cu majoritatea prevăzută de lege sau, după caz, de
actul constitutiv, majoritatea respectivă fiind raportată în acest caz la totalul capitalului social deţinut de acţionarii în cauză.

"Dacă măsura suspendării drepturilor de vot este aplicată acţionarilor reprezentând întregul capital social, Banca Naţională a României poate hotărî retragerea autorizaţiei instituţiei de credit", se mai spune în lege.

Tribunalul Bucureşti a decis, miercuri, înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru omul de afaceri Ilie Carabulea, în dosarul "Carpatica", în care este acuzat de cumpărare de influenţă şi dare de mită.

Tribunalul Bucureşti a judecat marţi cererea omului de afaceri Ilie Carabulea, care controlează grupul Carpatica, de înlocuire a măsurii arestării preventive, iar miercuri a pronunţat decizia. Instanţa a dispus ca Ilie Carabulea să fie arestat la domiciliu.

Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti atât de Ilie Carabulea cât şi de procurorii anticorupţie.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a decis joi să suspende de la tranzacţionare acţiunile Băncii Comerciale Carpatica la ora 10:33, pentru publicarea ulterioară a unui comunicat din partea băncii.

La momentul suspendării, acţiunile Carpatica erau cotate la 0,0622 lei, cu 0,16% sub închiderea de miercuri. La acest preţ, capitalizarea bursieră a băncii este de 195,7 milioane lei (43,4 milioane euro).

Acţiunile Carpatica vor reveni la tranzacţionare la ora 12:55.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici