Contractele pentru tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti, reziliate dacă sunt depăşite termenele

Ministerul Transporturilor va rezilia contractele încheiate cu firmele care realizează tronsonul de autostradă Moara Vlăsiei-Ploieşti, cu o lungime de 42,5 kilometri, în cazul în care vor fi încălcaţi termenii contractuali, şi va renegocia cu firmele care construiesc graficul lucrărilor.

11 afișări
Imaginea articolului Contractele pentru tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti, reziliate dacă sunt depăşite termenele

Contractele pentru tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti, reziliate dacă sunt depăşite termenele

"Nu voi accepta niciun fel de întârziere şi voi cere constructorilor să finalizeze la termen consrucţia acestui tronson de autostadă, pentru a fi degrevat traficul de pe DN1. În momentul de faţă, în ritmul în care lucrează constructorii, cred că zece ani le vor ajunge ca să termine lucrarea. Voi rezilia contractele cu aceste firme dacă voi vedea încălcări ale termenilor contractuali şi le vom invita luni să renegociem graficul lucrărilor", a declarat, joi, ministrul Transporturilor, Ludovic Orban.

Orban a inspectat, joi, lucrările efectuate de companiile Euroconstruct Trading 98 şi UMB Spedition, care lucrează la cel de-al doilea tronson al autostrăzii Bucureşti - Ploieşti.

Ministrul s-a declarat nemulţumit de ritmul lucrărilor realizate de Euroconstruct Trading 98, care nu a reuşit să finalizeze decât 2,5 km la amplasamentul autostrăzii.

La rândul său, directorul de şantier al companiei, Victor Constantinescu, a spus că vina pentru aceste întârzieri se datorează faptului că nu a primit la timp autorizaţiile de construcţie, iar procesul de expropriere a terenurilor a fost realizat defectuos.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADMR) au afirmat că vor preda, joi, 23 august, constructorilor harta cu amplasamentele terenurilor expropriate.

În ceea ce priveşte lucrările realizate de UMB Spedition, ministrul s-a declarat mulţumit de stadiul acestora. Patronul companiei, Dorinel Umbrărescu, a precizat că singurele probleme cu care se confruntă în acest moment sunt descărcarea unor situri arheologice, care vor fi realizate săptămâna viitoare, şi defrişarea unei suprafeţe de pădure, care va fi traversată de autostradă, pe o lungime de patru kilometri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici