Contractul de concesiune pentru tronsonul Comarnic-Braşov ar putea fi încheiat în 2009

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) ar putea încheia la sfârşitul anului contractul de concesiune pentru tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov şi, în prezent, negociază cu consorţiul câştigător probleme legate de termenele de realizare.

21 afișări
Imaginea articolului Contractul de concesiune pentru tronsonul Comarnic-Braşov ar putea fi încheiat în 2009

Contractul de concesiune pentru tronsonul Comarnic-Braşov ar putea fi încheiat în 2009 (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

"Ei au câştigat (consorţiul Vinci Concessions SAS, Aktor Concessions S.A., Vinci Construction Grand Projets SAS şi Aktor SA. - n.r.) contractul în primăvară şi de atunci nu mai terminăm negocierile. Problemele sunt legate de felul în care doresc să pună oferta în contract. Este vorba de termene şi sper ca spre sfârşitul anului să încheiem contractul", a declarat, joi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, la conferinţa "Romania Construct Forum 2009", organizată de agenţia MEDIAFAX.

El a adăugat că, după semnarea contractului pentru tonsonul Comarnic-Braşov, ministerul va concesiona şi alte proiecte, cum ar fi centura mare a Capitalei şi autostrada Piteşti-Sibiu.

Ministerul Transporturilor a anunţat, în luna mai, că licitaţia pentru construirea tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov a fost câştigată de consorţiul format din companiile Vinci Concession, Aktor Concession, Vinci Construction Grand Projets şi Aktor, valoarea contractului fiind de 1,5 miliarde euro.

La licitaţie au participat trei consorţii, respectiv Vinci Concession - Aktor Concession - Vinci Construction Grand Projets - Aktor, Strabag - Egis Projects - Eurovia Construct International - Housing&Construction Holding şi Bilfinger&Berger - Porr.

Acesta este primul contract de construcţie prin concesiune a unui tronson de autostradă. Concesiunea este pe o perioadă de 30 de ani.

Berceanu a declarat în luna mai că lucrările vor începe în 2010 şi vor dura patru ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici