Contrucţia viitoarei centrale nucleare ar putea începe înainte de 2020

Autorităţile vor lua o decizie în legătură cu amplasamentul viitoarei centrale nucleare în luna septembrie a acestui an şi intenţionează să demareze acest proiect mai devreme de anul 2020, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Economiei, Adriean Videanu.

108 afișări
Imaginea articolului Contrucţia viitoarei centrale nucleare ar putea începe înainte de 2020

Contrucţia viitoarei centrale nucleare ar putea începe înainte de 2020

"Vrem să demarăm acest proiect mai devreme de anul 2020", a spus Videanu referitor la construcţia celei de-a doua centrale nucleare din România.

Autorităţile au anunţat anul trecut că intenţionează să construiască o nouă centrală nucleară, având între două şi patru reactoare.

Surse din Ministerul Economiei au declarat pentru MEDIAFAX în luna februarie că autorităţile au restrâns la două numărul amplasamentelor pentru construcţia viitoarei centrale nuclearelectrice.

Singura centrală nucleară din România, de la Cernavodă, funcţionează cu două grupuri nucleare cu o putere de circa 700 MW fiecare. Alte două rectoare cu puteri similare vor fi construite până în 2015- 2016.

Compania care va construi reactoarele nucleare 3 şi 4, EnergoNuclear, este o companie mixtă formată din Nuclearelectrica, controlată de stat, prin Ministerul Economiei, în asociere cu Enel (Italia), Electrabel (GDF Suez), CEZ (Cehia), Iberdrola (Spania), RWE (Germania) şi ArcelorMittal România.

Construcţia unităţilor nucleare 3 şi 4, fiecare cu o putere instalată de 720 MW, ar trebui să înceapă în 2010-2011, iar investiţia este evaluată la patru miliarde de euro. Termenul iniţial de punere în funcţiune a reactoarelor era 2014-2015, dar a fost decalat pentru 2015-2016.

Statul, prin Nuclearelectrica, va controla 51% din acţiunile EnergoNuclear, CEZ, GDF Suez, Enel şi RWE vor deţine fiecare câte 9,15% din titluri, iar Arcelor Mittal şi Iberdrola câte 6,2% din capital.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici