Cu cât va scădea salariul unui IT-ist dacă s-ar reintroduce impozitul pe venit

În prezent, programatorii sunt cei mai bine plătiţi salariaţi din România, cu un salariu mediu net de aproape 7.500 de lei net pe lună, dar acest lucru se poate schimba după ultimele declaraţii ale preşedintelui PNL, Ludovic Orban, care doreşte ca cei care lucrează în IT să nu mai fie scutiţi de plata impozitului pe venit.

5382 afișări
Imaginea articolului Cu cât va scădea salariul unui IT-ist dacă s-ar reintroduce impozitul pe venit

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Mediaş, că nu i se pare normal ca cei care lucrează în IT să fie scutiţi de plata impozitului pe venit. „Orice venit trebuie impozitat. Nu poţi să creezi facilităţi fiscale care îmbracă forma unor privilegii”, a spus Orban.

Astfel un IT-ist care are în prezent un salariu mediu net de 8.000 de lei va rămâne cu doar 7.200 de lei după reintroducerea impozitului pe venit pentru salariaţii din IT.

Salariul mediu la nivel naţional a ajuns la valoarea de 3.075 de lei net în luna martie 2019, în creş­tere cu 14% faţă de perioada si­milară din 2018, arată datele pu­blicate ieri de Institutul Naţional de Statistică.

TITLURILE ZILEI

În prezent, un IT-ist cu un salariu mediu brut de 12.308 lei plăteşte CAS în cuantum de 3.077 lei, CASS în cuantum de 1.231 lei şi rămâne cu un net de 8.000 de lei. După reintroducerea impozitului pe venit, acesta va plăti şi un impozit pe venit în cuantum de 800 de lei şi va rămâne cu un net de 7.200 de lei.

Peste 30.000 de programatori care sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit ar putea rămâne fără aceas­tă facilitate, ceea ce ar însemna o scădere de 10% a sala­riilor nete în rândul celor mai „răsfăţaţi“ anga­jaţi de pe piaţa muncii. 

Vedeţi mai jos prevederile şi cine se încadrează la scutirea de impozit: 

(1) Angajaţii operatorilor economici care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României în conformitate cu legislaţia în vigoare, al căror obiect de activitate include crearea de programe pentru calculator (cod CAEN 5821, 5829, 6201, 6202, 6209), beneficiază de scutirea de impozit pe veniturile din salarii şi asimilate salariilor, prevăzută la art. 60 pct. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici