Cursul a închis şedinţa la 4,2330 - 4,2360 lei/euro

Cursul de schimb a crescut treptat, în a doua parte a şedinţei interbancare de luni, pe fondul cererii comerciale pentru euro şi al sentimentului negativ din regiune, iar la închiderea pieţei locale euro era tranzacţionat pentru 4,2330 - 4,2360 lei.

23 afișări
Imaginea articolului Cursul a închis şedinţa la 4,2330 - 4,2360 lei/euro

Cursul a închis şedinţa la 4,2330 - 4,2360 lei/euro (Imagine: Mediafax Foto)

Dealerii susţin că deprecierea leului în a doua parte a şedinţei a fost posibilă deoarece banca centrală a încetat să intervină indirect pe piaţă, prin vânzare de euro.

În jurul orei 16:30 valutele ţărilor din regiune erau depreciate cu aproximativ 0,5% în faţa monedei unice europene.

Leul s-a depreciat încă din debutul şedinţei, până aproape de 4,24 unităţi în raport cu euro, pentru ca ulterior cotaţiile să coboare sub 4,23 lei/euro, dealerii suspectând că evoluţia pozitivă a fost determinată de intervenţia pe piaţă a băncii centrale.

Cursul a început să urce semnificativ de vineri, când a ajuns la un maxim de 4,23 lei/euro, în contrast cu evoluţia din regiune, creşterea cotaţiilor fiind explicată de dealeri prin retragerea BNR din piaţă şi tranzacţiile comerciale.

În deschiderea şedinţei, moneda europeană a fost evaluată de bănci la 4,2350 - 4,2380 lei, în creştere faţă de ultimele cotaţii de vineri, de 4,2230 - 4,2260 lei/euro. După prima oră de tranzacţionare, transferurile se realizau la 4,2230 - 4,2250 lei/euro.

Potrivit dealerilor, intervenţiile BNR au continuat în prima parte a şedinţei, iar cursul a atins un minim de 4,2115 lei/euro. În jurul orei 13:00, euro era schimbat pentru 4,2150 - 4,2158 lei.

Evoluţia monedei naţionale a fost influenţată uşor şi de rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Astfel, dealerii susţin că alegerea preşedintelui Traian Băsescu pentru un nou mandat a indus un uşor sentiment negativ în piaţă, întrucât se preconizează că instabilitatea politică va continua.

Potrivit rezultatelor finale însă nevalidate, făcute publice de către Biroului Electoral Central, Traian Băsescu a obţinut la scrutinul de duminică 50,33% din voturi, iar Mircea Geoană 49,66%.

Cursul de referinţă publicat luni de către BNR a urcat cu 0,79 bani faţă de paritatea de finele săptămânii trecute, la 4,2141 lei/euro. Banca centrală a publicat vineri o referinţă de 4,2062 lei/euro, reprezentând rata minimă a ultimelor două luni. Moneda americană a câştigat 5,18 bani în faţa leului, referinţa BNR plasându-se la 2,8449 lei/dolar.

Băncile au afişat luni dobânzi de referinţă la depozitele plasate (ROBID) şi atrase (ROBOR) cu scadenţa la o zi în creştere faţă de vineri, de la 7,61 - 8,11% la 8,37 - 8,87%. Ratele la o săptămână au urcat şi ele, de la 8% şi 8,5% la 8,63 - 9,13%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici