Prima pagină » Economic » Datoria publică a României a trecut pragul critic de 60% din PIB

Datoria publică a României a trecut pragul critic de 60% din PIB

Datoria publică a României a trecut bariera de 60% din PIB, prag care este considerat critic și, de altfel, este un angajament al României în fața Uniunii Europene, prin tratatele de aderare.
Datoria publică a României a trecut pragul critic de 60% din PIB
Sursă foto: Pexels

Acest prag obligă, prin lege, Guvernul și Parlamentul României să ia măsuri de reducere a datoriei publice, potrivit Gândul. 

Ministerul Finanțelor a publicat, luni, rapoartele despre datoria publică în lunile octombrie și noiembrie. Cifrele arată că guvernul Bolojan a adăugat 81 mld. lei la datoria publică, de când a preluat mandatul. Datoria publică totala la final de noiembrie era de 1.121 mld lei, pe când la final de iunie 2025, era de 1.040 mld. lei. Practic, abia acum a ieșit la iveală că datoria României a spart pragul de 60% din PIB încă din octombrie 2025.

La finalul lui noiembrie 2025, datoria țării a atins un nou vârf de 1.121 mld. lei. Este pentru prima dată când datoria publică trece peste această bornă de 60% din PIB, de altfel acesta fiind un prag indicat prin tratatele de Aderare ale României la UE.

În momentul în care România a decis să intre în comunitatea europeană, a fost de acord ca nivelul datoriei publice să nu poată depăși nivelul de 60% din PIB.

Dar și legislația națională impune măsuri pentru scăderea pragului de îndatorare. Legea nr. 69/2010, legată de responsabilitatea fiscal-bugetară, spune că, dacă s-a depășit pragul de 60% din PIB, datoria trebuie redusă cu 5 puncte procentuale anual.

Mai multe detalii pe Gândul. 

Recomandarea video