Dealerii Dacia aştepă oferte din partea companiei pentru a compensa introducerea taxei auto

Concesionarii Dacia aşteptă o serie de promoţii din partea constructorului pentru compensarea impactului taxei auto asupra costului maşinilor, întrucât afirmă că nu pot susţine o reducere comercială mai mare de 1%.

23 afișări
Imaginea articolului Dealerii Dacia aştepă oferte din partea companiei pentru a compensa introducerea taxei auto

Dealerii Dacia aştepă oferte din partea companiei pentru a compensa introducerea taxei auto (Imagine: Daniel Mihailescu/Mediafax Foto)

"Dealerul nu poate absorbi impactul taxei la care sunt supuse de anul acesta maşinile Dacia cu norme Euro 4. Nu putem face reduceri de preţuri decât de 0,5 - 1%, dat fiind faptul că marja comercială pentru o maşină Dacia este de 3%", a declarat pentru MEDIAFAX Paul Schiaucu, vicepreşedintele Asociaţiei Concesionarilor Dacia şi Renault.

Automobile Dacia derulează o promoţie valabilă până la 31 ianuarie, care prevede acoperirea contravalorii taxei pe poluare.

Reprezentanţii constructorului au declarat pentru MEDIAFAX că divizia de marketing a companiei analizeză eventuale variante de continuare a ofertelor.

Valoarea minimă a taxei de poluare aferentă unui automobil Dacia este de 363 de euro, iar cea maximă de 774 euro, în funcţie de capacitatea cilindrică şi emisiile CO2 ale modelului.

De la 1 ianuarie 2010, proprietarii maşinilor care au motorizări conforme cu normele de poluare Euro 4 plătesc şi ei taxa de primă înmatriculare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici