Decizia luată de Camera Deputaţilor în legătură cu proiectul de reducere a TVA

Plenul Camerei Deputaţilor a decis, miercuri, retrimiterea la comisie pentru raport suplimentar a proiectului care prevede reducerea TVA. În timpul dezbaterii, deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa l-a acuzat pe liberralul Florin Roman de ”delir şi mârlănie”, iar acesta a replicat cu apelativul ”bufon”.

321 afișări
Imaginea articolului Decizia luată de Camera Deputaţilor în legătură cu proiectul de reducere a TVA

Decizia luată de Camera Deputaţilor în legătură cu proiectul de reducere a TVA

Deputaţii au decis cu 137 de voturi "pentru" şi 136 de voturi "contra" retrimiterea la comisie, pentru două săptămâni, a propunerii pentru modificarea şi completarea articolului 291 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, care reduce TVA de la 19% la 16% iar TVA pentru alimente de la 9% la 5% de la 1 ianuarie 2020.

Deputatul PNL Florin Roman a declarat la dezbaterile din plen că reducerea cotei unice va îmbunătăţii rata colectării de către stat.

”Vreţi să vă răzbunaţi pe PNL. Greşit. Vă răzbunaţi pe România şi veţi plăti şi pentru această aroganţă. Spuneţi că vreţi dialog, dar de fapt nu vreţi decât să arătaţi pesediştilor că azi voi încă sunteţi tari în Parlament, că nu vor fi alegeri a primarilor în două tururi şi dinamitaţi România doar pentru a vă poziţiona în interiorul PSD. (...) Eu sunt iniţiatorul acestui proiect de lege şi mi-l asum, pentru că ceea ce nu înţelegeţi dumneavoastră este că liberalii au altă gândire economică ca şi dumneavoastră. Principiul liberal este foarte simplu, taxe mai mici. Sunt mai mulţi plătitori de taxe şi impozite. Atunci când am venit cu cota unică, tot dumneavoastră, înfieraţi, cu mânia proletară, cota unică. V-am demonstrat că având o cotă maim mică colectăm mai mult decât o cotă mai mare”, a spus Florin Roman, care ceruse retrimiterea la comisie pentru raport suplimentar a proiectului care prevede reducerea TVA.

Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a catalogat discursul lui Roman ca un "delir" şi "mârlănie".

"Am fost ameninţat de data aceasta, după ce colegul meu a profanat injurii şi ca de obicei a ameninţat. Vreau să spun că data trecută când nu a vrut să plece 10 minute de la microfon, mirosea violent a alcool. Acum nu l-am mirosit, nu ştiu, dar, ca medic, apropo de discursul dumnealui pot să spun cu toată responsabilitatea că aceasta se numeste din punct de vedere psihiatric delir, iar din punct de vedere al lumii din care provin se numeşte mârlănie”, a spus Bacalbaşa.

În replică, deputatul PNL l-a numit pe Nicolae Bacalbaşa "bufon".

"Regele a murit, trăiască regele. Bufonul a rămas acelasi. Anul trecut, la legea bugetului, la o oră târzie ân noapte, îmi amintesc că bufonul se auzea: «Haideti să încheiem, nu mi-am luat pastilele». V-am adus pastilele! Poate vă liniştiţi", a afirmat Florin Roman.

Proiectul de lege a primit raport favorabil, marţi, de la Comisia pentru buget a forului legislativ.

Camera Deputaţilor este forul legislativ decizional în acest caz.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici