Delegaţia FMI se întâlneşte miercuri cu Isărescu şi ulterior cu grupul de miniştri desemnat

Delegaţia FMI se va întâlni miercuri, 29 iulie, cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi ulterior, în aceeaşi seară, cu grupul de miniştri desemnat să negocieze cu instituţia financiară, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

13 afișări
Imaginea articolului Delegaţia FMI se întâlneşte miercuri cu Isărescu şi ulterior cu grupul de miniştri desemnat

Delegaţia FMI se întâlneşte miercuri cu Isărescu şi ulterior cu grupul de miniştri desemnat (Montaj foto)

La cea de-a doua întâlnire ar putea participa şi premierul Emil Boc, au afirmat sursele citate.

Contactat de MEDIAFAX, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a confirmat întâlnirea cu delegaţia FMI, începând cu orele 17:00.

Reprezentanţii FMI au avut deja discuţii, la nivel de experţi, cu banca centrală şi Ministerul Finanţelor Publice.

Echipa desemnată de premier pentru discuţiile cu FMI este formată din miniştrii Finanţelor, Economiei, Transporturilor, IMM-urilor şi Muncii (Gheorghe Pogea, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Constantin Niţă şi Marian Sârbu) şi vicepremierul Dan Nica, a anunţat luni vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur. Grupul are mandat de principiu să abordeze temele legate de plafonul garanţiilor guvernamentale, resursele pentru investiţii, neimpozitarea profitului reinvestit şi problema deficitului bugetar.

O delegaţie a FMI, condusă de Jeffrey Franks, a sosit marţi la Bucureşti, pentru prima evaluare a acordului stand-by aprobat de boardul instituţiei în mai, discuţiile urmând să se încheie pe 10 august.

România are un acord stand-by cu FMI pe doi ani, de 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici