Director: Raiffeisen îşi va reevalua operaţiunile din România, după apariţia OUG 114

Raiffeisen Bank International este nevoită să îşi reevalueze operaţiunile din România, după taxa impusă de Guvern în decembrie, a declarat directorul general al instituţiei, Johann Strobl, citat de Reuters.

2524 afișări
Imaginea articolului Director: Raiffeisen îşi va reevalua operaţiunile din România, după apariţia OUG 114

Director: Raiffeisen îşi va reevalua operaţiunile din România, după apariţia OUG 114

Raiffeisen deţine 6% din activele sale bancare în România, adică 8,97 de miliarde de euro.

„Va trebui să reevaluăm România”, a declarat Johann Strobl în raportul anual al băncii.

Banca nu a determinat impactul taxei asupra afacerilor sale.

În decembrie Guvernul a adoptat OUG 114, care impune o taxă asupra activelor bancare, în funcţie de evoluţia ROBOR.

Raiffeisen are în România peste 5.000 de angajaţi şi peste 2 milioane de clienţi. Prima reprezentanţă a băncii a fost deschisă la Bucureşti în 1994. În 2001 instituţia a preluat Banca Agricolă, iar în 2002 Raiffeisenbank (Romania) si Banca Agricola Raiffeisen au fuzionat, formând Grupul Raiffeisen.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici