Dispozitivele Samsung vor putea fi folosite pentru stocarea de date secrete în SUA

Samsung Electronics a anunţat marţi că mai multe dintre dispozitivele sale mobile vor putea fi folosite de către angajaţii Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) din SUA, după ce oficialii americani s-au declarat mulţumiţi de sistemul de securitate Knox dezvoltat de compania sud-coreană.

128 afişări
Imaginea articolului Dispozitivele Samsung vor putea fi folosite pentru stocarea de date secrete în SUA

Dispozitivele Samsung vor putea fi folosite pentru stocarea de date secrete în SUA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Platforma de securitate Knox permite utilizatorilor crearea unui "container" virtual securizat în interiorul telefonului, care separă aplicaţiile folosite la serviciu de cele personale, transmite MarketWatch.

Printre dispozitivele Samsung aprobate de către NSA se numără smartphone-urile Galaxy S5, Galaxy S4, Galaxy Note 4, Galaxy Note 3 şi tableta Galaxy Note. Pe lângă terminalele Samsung, angajaţii NSA vor putea folosi şi telefonul mobil Boeing Black, produs de Boeing.

Anunţul Samsung vine în contextul în care compania încearcă să îşi mărească baza de clienţi corporate şi guvernamentali, prin dezvoltarea de tehnologii de înaltă securitate. Producătorul sud-coreean intenţionează să obţină cât mai multe certificate de la autorităţile relevante în domeniul securităţii tehnologice, pentru a putea convinge companiile să înlocuiască dispozitivele produse de BlackBerry şi alţi rivali cu terminalele Samsung.

Oficialii Samsung au declarat la începutul anului că 87 de dispozitive mobile sunt echipate cu platforma Knox, însă doar 1,8 de milioane dintre clienţii companiei folosesc acest sistem în mod regulat.

Samsung a raportat un profit operaţional în scădere cu 60%, la 3,8 miliarde de dolari, în trimestrul al treilea, cel mai mare decline din 2009 până în prezent, ca umare a vânzărilor slabe de smartphone-uri şi a concurenţei crescute din partea Apple şi a rivalilor din China.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici