DNA cere majorarea pedepsei pentru fostul ministru al Energiei Constantin Niţă

Un procuror DNA a cerut, marţi, majorarea pedepsei pentru fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care fostul ministru e acuzat că ar fi primit bani de la afaceristul Tiberiu Urdăreanu.

642 afișări
Imaginea articolului DNA cere majorarea pedepsei pentru fostul ministru al Energiei Constantin Niţă

DNA cere majorarea pedepsei pentru fostul ministru al Energiei Constantin Niţă

"Cerem 5 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, reţinându-se că în 2012, în calitate de lider deputat şi ministru al Energiei în schimbul influenţei asupra lui Gheorghe Nechita pentru a determina semnarea contractului de management al traficului şi pentru derularea contractului, Niţă a pretins lui Urdăreanu 5 la suta din contract, adica 3, 4 mil lei. Suma de bani, parte din ea, i-a fost emisă inculpatului prin rate lunare a câte 5.000 euro, iar 30.000 euro înmânată în restaurant. În mai 2013 - iunie 2014, în tranşe lunare i-au fost remişi banii cu titlu de trafic de influenţă. Apreciem că absolut toate probele confirmă că a săvârşit trafic de influenţă. Pedeapsa de la fond de 4 ani de închisoare nu reflectă sancţiunea corespunzătoare, inculpatul săvârşind fapta ca demnitar parlamentar şi ministru, ceea ce determină agravarea răspunderii penale", a spus procurorul DNA, în sala de judecată.

La termenul din 11 aprilie, fostul ministru al Energiei a fost audiat, acesta declarând că nu a luat bani de la denunţătorul din dosar. Niţă le-a spus magistraţilor instanţei supreme că Tiberiu Urdăreanu l-a suspectat de prostie când a spus că ar fi primit bani la un hotel.

"L-am cunoscut pe Urdăreanu prin intermediul unui om de afaceri, Bogdan Nicolau. Am avut mai multe discuţii cu el la sediul din Calea Plevnei. Fiind un om de afaceri puternic, am apreciat că este bine să am o relaţie amiabilă cu un om de talia lui. M-am întâlnit şi la hotel Raddison unde eu stăteam şi am avut discuţii pe diverse proiecte. Am vrut sa facem o companie privind semnătura electronică apoi cu aeroportul din Braşov aveam un interes politic iar acesta dispunea de mijloacele necesare proiectului şi despre managementul traficului la Braşov. Şi eu aveam nevoie de un feedback din partea oamenilor de afaceri. În septembrie 2012, atât Urdareanu cât şi Nichita mi-au solicitat să le faciliteze o întâlnire. Nichita ştia că în Bucureşti exista un asemenea proiect şi voia să-l implementeze la Iaşi. Întâlnirea a avut loc. Pe Nichita îl ştiam din 2005 când a devenit primar de Iaşi. (..) Asta este implicarea mea", le-a spus fostul ministru judecătorilor.

În ceea ce îl priveşte pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, denunţător în dosar, Constantin Niţă le-a spus magistraţilor că nu s-a întâlnit şi nici nu a avut discuţii telefonice cu acesta până în martie 2013.

Pe 26 mai 2017, fostul ministru al Energiei, Constantin Niţă, a fost condamnat, în primă instanţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Instanţa a mai dispus atunci confiscarea a 303.000 lei şi menţinerea sechestrului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici