Dolarul, yenul şi francul elveţian pot fi investiţii mai bune ca aurul într-o nouă recesiune

Dolarul, yenul şi francul elveţian ar putea fi investiţii mai bune ca aurul în cazul în care economia globală reintră în recesiune, a afirmat Nouriel Roubini, profesor de economie la Universitatea din New York, citat de Bloomberg.

36 afișări
Imaginea articolului Dolarul, yenul şi francul elveţian pot fi investiţii mai bune ca aurul într-o nouă recesiune

Dolarul, yenul şi francul elveţian pot fi investiţii mai bune ca aurul într-o nouă recesiune (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Dacă ar avea loc o recesiune în W, care ar creşte aversiunea faţă de risc, unele active vor fi preferate, iar aurul va fi printre acestea. Dar plasamentele ca dolarul, yenul sau francul elveţian prezintă fundamente de creştere mai solide într-o situaţie de aversiune faţă de risc, deoarece sunt mai lichide ca aurul", a spus Roubini.

Investitorii ţintesc activele considerate sigure, odată cu dovezile că recuperarea economică a economiei SUA din cea mai gravă recesiune de după Al Doilea Război Mondial încetineşte.

Francul elveţian a atins un nivel record faţă de euro la 31 august, iar yenul a atins în iulie cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani în raport cu dolarul.

Preţul aurului a avansat cu 14% anul acesta şi se tranzacţiona în prima parte a şedinţei bursiere de la Londra la aproximativ 1.252 de dolari pe uncie.

"Cred că aurul se va menţine la nivelul actual. Există două situaţii extreme care pot conduce la o creştere a preţului aurului. Una este inflaţia, care nu există în economiile dezvoltate, iar a doua este riscul unei prăbuşiri a sistemului financiar mondial. Riscurile pentru sistemul financiar au fost reduse în ultima perioadă", consideră economistul.

Una dintre principalele probleme pentru economie este necesitatea ca ţările dezvoltate să-şi reducă gradul de îndatorare, ceea ce va necesita o perioadă lungă de timp şi o perioadă prelungită de creştere lentă, a adăugat Roubini.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici