- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (03.07.2014, 15:00)
- Liviu Iancu
Două treimi din băuturile fine consumate vara în România se beau în 5-6 cluburi din Mamaia
Peste 60% din băuturile fine consumate vara în România (vodcă, şampanie şi whisky) se beau în 5-6 cluburi din nordul staţiunii Mamaia, în maxim zece weekend-uri, a declarat agenţiei MEDIAFAX Petru Berciu, directorul general al BDG, cel mai mare importator de băuturi alcoolice din ţară.

Două treimi din băuturile fine consumate vara în România se beau în 5-6 cluburi din Mamaia (Imagine: Shutterstock)
"Aceste băuturi se cosumă la mare în zilele de vineri şi sâmbătă, timp de maxim zece weekend-uri. Marea majoritate a consumatorilor acestor băuturi sunt bucureşteni", a spus Berciu.
El a afirmat că în industria băuturilor alcoolice din import, peste 70% din investiţiile firmelor în promovarea produselor sunt concentrate în perioada verii în zona de nord a litoralului, cu precădere în cluburile din nordul staţiunii Mamaia.
O sticlă de 0,7 litri de vodcă sau whisky superpremium costă într-un club între 400 şi 600 de lei, iar preţul unei sticle de şampanie din această categorie depăşeşte 400 de lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Europa trebuie să se trezească. Rusia cheltuie mai mulţi bani pentru apărare decât tot continentul la un loc / Ţările europene ar fi în mare pericol fără sprijinul SUA
-
Serviciile secrete daneze: Rusia ar putea declanşa un război major în Europa în următorii 5 ani / Agenţia oferă trei scenarii
-
Va candida Ilie Bolojan la alegerile prezidenţiale? Ce spune prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu
Petru Berciu a mai spus că vremea ploioasă din luna iunie a redus vânzările de băuturi alcoolice din import pe litoral cu 50% faţă de iunie 2013. Acest lucru, afirmă el, va duce la un recul faţă de anul trecut, ţinând cont de faptul că, în general, business-ul cu băuturi alcoolice din import în perioada verii pe litoral se bazează pe turismul de weekend, adică pe consumatorii care vin pe litoral doar pentru a petrece două nopţi în cluburi.
"Celelalte 40 de procente din piaţa de băuturi superpremium pentru perioada verii le revin, în mare parte, tot bucureştenilor, consumându-se în cluburile din Capitală. Sub 10% din totalul pieţei îl reprezintă consumul din provincie, din cluburile din opt oraşe mari", a adăugat şeful BDG.
BDG este leader pe piaţa băuturilor alcoolice din import, cu o cotă în volum de 32% şi o cifră de afaceri în 2013 de 40 de milioane de euro. Firma concurează cu Cristalex, Pernod Ricard şi PP Distributors.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




PROSPORT.RO

CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe